A murit, la 72 de ani, Erich Segal, autorul celor 212 pagini ale cărţii „Love Story”, vândută în peste douăzeci de milioane de exemplare, tradusă în peste 30 de limbi, ecranizată cu uriaş succes.
Iniţial, fiul de rabin a vrut să scrie o piesă, dar agentul său l-a convins să o transforme în „novella” (mai lungă decât o nuvelă, mai scurtă decât un roman) şi aşa a rămas.
În ferparul din „New York Times” - dacă nu apari la rubrica dedicată deceselor de acolo, înseamnă că nu ai fost cineva - se menţionează că, până să fie încredinţată tiparului, piesa „Love Story” a fost respinsă de mai multe studiouri pe motiv că era prea sentimentală.
Ştiţi povestea: băiatul bogat se îndrăgosteşte de fata săracă. Ea moare de leucemie, iar el, preluând o replică de-a ei, îl învaţă pe tatăl lui, care se opusese relaţiei, că „în dragoste să nu spui niciodată îmi pare rău”.
Aforismul a fost uşor adaptat la transpunerea cinematografică, dar a rămas suficient de puternic pentru a face o carieră internaţională. Oamenii de litere au apreciat diferit triumful subţirelului roman. În timp ce William Styron considera volumul lui Segal o carte banală, care pur şi simplu nu poate fi calificată drept literatură, Kurt Vonnegut mărturisea că a vorbi de rău cărţulia inspirată de o poveste adevărată e ca şi cum ai critica un ecler de ciocolată.
În pofida acestor critici, încurajat de succesul fulminant repurtat pe tot globul cu o povestioară care stoarce lacrimi, Erich Wolf Segal ajunsese să se compare cu William Shakespeare şi cu F. Scott Fitzgerald. Şi chiar nu era ignorant în domeniu - şi-a dat doctoratul în literatură comparată, a fost profesor de greacă şi de literatură latină la Harvard, Yale şi Princeton, pentru a-şi încheia cariera la Oxford.
Previzibil, filmul a bătut cartea, iar viaţa pe amândouă. Ryan O’Neal, interpre