Există oameni clădiţi pe o emotivitate aparte, sensibili ca o mimoză, care se închide la cea mai mică atingere. Aceşti oameni sunt abonaţi şi la timiditate, sfiala lor îi ajută sau le trage frâna de mână.

Actorii sunt chiar avantajaţi de o stare emotivă, ea le deschide uşa spre simţirea potrivită rolului. Iată câteva exemple de actori în mrejele timidităţii, după teribila pildă a uriaşei actriţe Draga Olteanu Matei, cea care nu mănâncă şi nu bea nici apă în ziua spectacolului, totul însemnând concentrare pentru rol. Îndrăgitul actor de comedie genul revuistic, Vasile Muraru, a fost în menghina a două motive de timiditate. Mai întâi faptul că e un om doritor să citească mult, deci studios, mai apoi pentru faptul că are un nas agabaritic, ditamai nasul. În satul lui din Neamţ, Vasile era poreclit încă din copilărie ca “puiul de ţăran cu bibliotecă”.

Şi când era licean în Piatra Neamţ tot prin sălile bibliotecilor îşi făcea veacul, aşa că nişte colegi l-au asimilat cu tocilarii. Nasul zdravăn îi aducea numai buclucuri. Când îi făcea curte unei fete şi se plimba cu ea, ţinea mereu batista la nas, pretextând că are guturai. Până când un actor mai experimentat i-a proorocit că nasul mare îi va aduce şi atuuri grozave în apariţiile pe scenă şi în filme.

De fapt, soarta i-a scos în cale şi un alt năsos de mare har, pe Nae Lăzărescu, ei devenind fraţii siamezi ai râsului. Lumea îi confundă, când îl vede pe Muraru zice “uite-l pe Nae” şi invers. Culmea, o doamnă în vârstă l-a observat pe Vasile Muraru pe stradă şi a strigat uimită “uite-i pe ăia doi”.

Cu timidităţi intră în scenă şi o actriţă extraordinară, Emilia Popescu. Dar această stare de implicare a sufletului şi gândului îi deschide o fereastră spre marea creaţie, spre interpretări de neuitat. Îndrăgita artistă este mioapă, dar nu agrează să poarte ochelari pe scenă. Dioptriile ei, nu puţine, i-