Dinamoviştii s-au ales cu suveniruri personale după ce au făcut schimb de tricouri cu starurile Messi, Xavi, Iniesta sau Mascherano. Cîteva episoade au fost haioase.
"Cîinii" au făcut marcaj necruţător la stelele Barcelonei şi în pauză, şi la finalul amicalului. Miza a fost reprezentată de tricourile-suvenir ale cîtorva dintre fotbaliştii blaugrana. Dinamoviştii au atacat fără milă încă de la pauză.
Curtean l-a blocat pe Messi, la un moment dat, spre finalul primei părţi, după care, în drum spre vestiare, s-a dus la Leo, i-a făcut semn că vrea să facă schimb de tricouri. Spre bucuria vizibilă a lui Alex, argentinianul s-a dezbrăcat imediat de echipament şi i l-a pasat ardeleanului! În drum spre vestiare, şi Alexe s-a ales cu tricoul lui Xavi.
La final, mai rămăseseră puţine vedete pe gazon, de aceea pe tricoul lui Iniesta, de exemplu, a fost duel. Matei a stat pe bancă spre a prinde finalul meciului, însă a ajuns prea tîrziu la starul spaniol. Bulgarul Galcev, la primul său meci în formaţia dinamovistă, a profitat că a prins ultimele minute pe gazon şi a mers spre vestiare cu Iniesta! Cînd Matei i-a făcut semn lui Iniesta să facă schimb de tricouri, ibericul, un pic încurcat, i l-a indicat pe bulgarul de lîngă el şi, din gesturi, i-a transmis că-i promisese echipamentul lui Galcev.
Dănciulescu a marcat duelul cu Mascherano printr-un schimb de tricouri, Scutaru s-a ales cu cel al lui Adriano, Bălgrădean cu cel al lui Valdes, iar Koulibaly cu cel al lui Affelay. Au mai fost şi alţi jucători care au schimbat echipamentul, dar nu şi Ţucudean şi Cătălin Munteanu. Cei doi nu au vrut tricourile Barcei, din orgoliu şi datorită faptului că liderul dinamoviştilor e fan Real Madrid de mai mulţi ani.
"Dacă vreau un tricou al Barcelonei, mă duc la magazin şi-mi cumpăr. Nu e nevoie să-l cer vreun jucător al catalanilor. Îi respect pe absolut toţi fotb