O imagine cu Sarah Palin a declanșat dezbateri aprinse printre cititorii foxnews.com. Sursa: Reuters
Fotografia, facută miercuri de un fotograf al agenției Reuters, o arată pe candidata republicană la vicepreședinție adresându-se susținătorilor săi la un miting electoral din Bethlehem, Pa. Însă din Palin nu se văd decât picioarele sale, iar printre ele se zărește fața unui bărbat tânăr care se uită în sus, spre scenă.
Mulți dintre cititori au spus că imaginea în cauză o arată pe Palin ca pe un obiect sexual.
Ei sunt convinși că fotografia nu e una obiectivă şi s-au întrebat dacă poza ar mai fi fost făcută în cazul în care era vorba de un bărbat.
"Arătând picioarele lui Palin în loc de fața sa, nu poate fi decât o fotografie sexistă", a scris un cititor al foxnews.
Alți cititori au acuzat imaginea că încearcă să o descrie pe Palin ca fiind o candidată ineficientă, ale cărei singure calități demne de atenție sunt atributele fizice.
Însă o serie de americani nu au fost de acord și au fost de părere că fotografia nu conține niciun substrat sexist.
"Sunt picioarele unei femei? Da. Dacă erau picioarele unui bărbat, ar fi sexistă?", se întreba un cititor care era de părere că o astfel de fotografie e adesea folosită deoarece îl arată pe vorbitor cu un grup de oameni care îl privesc.