Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tratament mai accesibil anticolesterol

Publicat in Adevarul, joi 22 iulie 2010 ·

Hipercolesterolemia, inclusiv ateroscleroza, beneficiază de primul tratament generic pe bază de rosuvastatină, disponibil şi în România.

Studiile clinice au arătat că, după şase săptămâni de tratament cu rosuvastatină, până la 80 la sută din pacienţi au atins ţintele terapeutice recomandate de Ghidul European de prevenţie a bolilor vasculare.

Medicamentul cu rosuvastatină este disponibil în concentraţii de 10, 20 şi de 40 mg, este compensat cu 50 la sută şi se distribuie numai pe bază de prescripţie medicală. Preţul acestuia este mai mic decât cel al celorlalte medicamente cu aceeaşi substanţă de bază.

O treime dintre români, afectaţi

Peste o treime din populaţia României este afectată de hipercolesterolemie, iar această cifră este în creştere, atrag atenţia medicii.

Dislipidemia nu are simptome, însă valorile crescute ale colesterolului „rău" duc, în timp, la afectarea vaselor de sânge, prin formarea plăcilor de aterom, factor de risc pentru infarct de miocard şi pentru accident vascular cerebral. Nivelul ridicat al colesterolului „rău" este un factor de risc şi pentru cei cu diabet zaharat, mai expuşi complicaţiilor cardiovasculare.

Persoanele cu hipercolesterolemie trebuie să îşi schimbe regimul alimentar şi să slăbească, în cazul în care au un exces ponderal. Atunci când aceste măsuri nu sunt suficiente, medicii prescriu tratament, statinele fiind una dintre opţiunile medicamentoase.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 3 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 51 minute
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum o ora
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 2 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Ciolacu, despre trimiterea în judecată a lui Clotilde Armand: Părerea mea, să-şi ia un avocat bun, fiindcă a încălcat legea în mod evident

News.ro acum 45 minute
Marcel Ciolacu a precizat că nu comentează trimiterea în judecată a edilului sectorului 1 Clotilde Armand, pentru că „e o doamnă”, în primul rând. „Părerea mea, să-şi ia un avocat bun, fiindcă a încălcat legea în mod evident”, a completat liderul PS

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 4 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Ciolacu: Scăderea impozitării muncii şi dezvoltarea învăţământului dual, soluţii pentru angajatori

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu s-a aflat joi în judeţul Timiş. „Scăderea impozitării muncii, în paralel cu dezvoltarea învăţământului dual sunt soluţiile discutate astăzi cu mediul de afaceri din Timiş”, a dezvăluit prim-ministrul. Şeful Guvernului a expl

Când intră banii pe card? Plata pensiilor inaintea Paștelui, o mutare de forță a PSD

Ziua News acum 37 minute
Guvernul condus de Marcel Ciolacu vine în sprijinul pensionarilor. Printr-o Hotărâre de Guvern adoptată joi, Executivul a decis ca pensiile aferente lunii mai 2024 să se plătească înaintea Sărbătorilor Pascale. Este vorba despre aproape cinci milioa

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

Mediafax acum o ora
Avertizarea meteorologică menţionează „frecvente descărcări electrice, averse ce vor acumula peste 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Tecuci, Lieşti, Matca, Umbrăreşti, Cosmeşti, Barcea, Dră

Guvernul a aprobat noile condiții pentru ieșirea din țară a minorilor

Adevarul acum o ora
Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre potrivit căreia persoanele fizice majore, care însoţesc minorii la ieşirea din ţară, nu vor mai fi obligate să prezinte certificatul de cazier judiciar.

Vremea

București
acum

14°
joi

12°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

14°
joi

11°/21°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

13°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°