Moş Crăciun vine la cluburi cu sacul plin de transferuri. Doi visători îl aşteaptă cu hăinuţele apretate şi cu poezia învăţată: şeful clubului şi jucătorul.Şeful e premiant: şi-a Moş Crăciun vine la cluburi cu sacul plin de transferuri. Doi visători îl aşteaptă cu hăinuţele apretate şi cu poezia învăţată: şeful clubului şi jucătorul. Şeful e premiant: şi-a deschis larg buzunarele şi tremură de emoţie când mâna dodoloaţă a impresarului culege banul. În mintea lui, totul se vede invers: el primeşte cupa şi uimeşte Europa. Visează şi moare de plăcere. Va fi premiant cu coroniţă şi anul acesta! Jucătorul mai are un pic ghetuţele nefăcute (le-a frecat de le-au mers şireturile), însă ştie că, de-acum, se va aşeza în capul mesei şi se va ghiftui după pofta inimii. Nu-l va mai bate nimeni la cap, va putea să-şi bage degetuţul în borcanul cu dulceaţă şi va dormi mai mult dimineaţa. În ciuda promisiunilor din noaptea de ajun, nu există decât un singur învingător şi, inevitabil, mai mulţi retrogradaţi. Din ianuarie, vor începe frecuşurile. Rezultatele dezastruoase, înfrângerile inexplicabile şi ratările monumentale. Brusc, îngeraşii îşi vor scoate de sub aureolă corniţele de drac. Fenomenul e vechi de când fotbalul modern şi are o explicaţie: o echipă nu e o adunătură de 11 individualităţi, iar meciurile nu se joacă decât 90 de minute în teren. Restul de zile, săptămâni, luni şi ani se întind în cluburi, în vestiarele clubului, în şedinţele de urgenţă, în anticamera şefului. Se fac şi se desfac prietenii, se construiesc duşmănii, se perfecţionează bârfe. Dar cel mai misterios lucru e dispariţia randamentului individual. Câteva exemple Vânat prosteşte de un manager obtuz şi de un impresar lacom, Rivaldo a fost transferat pe o sumă astronomică. Jocul lui, din acea clipă, s-a stins. Mutu al nostru, plecat din cizmă în ligheanul englez, a ajuns o umbră care-şi dădea cu stângu-n d