Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Restanţele firmelor şi ale populaţiei la creditele în valută au scăzut cu 7,4% în decembrie

Publicat in Adevarul, vineri 29 ianuarie 2010 ·

Valoarea sumelor restante la creditele în valută contractate de populaţie şi firme a scăzut cu 7,4% în decembrie 2009 faţă de luna precedentă, de la 887,2 milioane de euro (3,8 miliarde de lei) la 821,7 milioane de euro (3,47 miliarde de lei), potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României.

Reducerea restanţelor la împrumuturile în valută poate fi pusă pe seama aprecierii leului în raport cu euro în ultima lună a lui 2009 ce a stimulat debitorii să-şi achite restanţele, dar şi a obiceiului de "a nu trece cu datorii în noul an" şi a faptului că o parte din datornici au beneficiat de venituri mai mari în decembrie prin obţinerea primelor de Crăciun. Totodată, tendinţa poate fi pusă pe seama curăţării bilanţurilor de către bănci. Statistica BNR nu include creditele cu restanţe scoase în afara bilanţului.

Pentru creditele în monedă naţională, sumele cu întârzieri la plată mai mari de 30 de zile au urcat în ultima lună a anului trecut cu 3%, până la 4,34 miliarde de lei.

Astfel, pentru prima dată după mai multe luni consecutive, ponderea restanţelor în totalul creditelor contractate a înregistrat o scădere, până la 3,89% de la 3,96% în luna precedentă. În 2009, ponderea restanţelor în total credite a crescut de la 1,44% la 3,89%.

Cei mai mari restanţieri, în funcţie de ponderea sumelor cu întârzieri în total credite, sunt locuitorii şi firmele din regiunea Sud (4,93%), urmaţi de Nord-Est (4,55%) şi Vest (4,43%). La polul opus, sunt regiunile Bucureşti-Ilfov (3,36%), Sud-Est (3,56%) şi Sud-Vest (3,86%). Totuşi, bucureştenii şi firmele din Capitală, care deţin cea mai mică pondere a restanţelor, înregistrează, în valoare absolută, cele mai mari sume întârziate, de 2,48 miliarde de lei, o treime din totalul restanţelor.

Valoarea restanţelor a crescut anul trecut cu 173%, înregistrând un ritm record al ultimilor ani. Cel mai rapid rtm

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Senatul SUA a aprobat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Joe Biden vrea să trimită arme „chiar din această săptămână”

Adevarul acum o ora
Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat marţi că Statele Unite vor „începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână”, după ce Congresul a votat un ajutor mult aşteptat pentru Kiev, notează AFP, citată de Agerpres.

CSM discută astăzi propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum 25 minute
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecăto

Un avion de mărfuri cu două persoane la bord s-a prăbuşit în Alaska: „Nu au fost găsiţi supravieţuitori”

G4Media acum o ora
Un avion de mărfuri s-a prăbuşit marţi în Alaska, cu două persoane la bord, care probabil au murit, au anunţat autorităţile americane, transmite AFP, citată de Agerpres. Accidentul a avut loc în jurul orei 10 dimineaţa în apropierea aeroportului din

Zelenski: Sunt recunoscător Senatului Statelor Unite pentru că a aprobat un ajutor vital pentru Ucraina / Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider al lumii libere

News.ro acum 41 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit senatorulir din Statele Unite ale Americii pentru ajutorul aprobat, dar şi americanilor care continuă să susţină Ucraina. ”Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider a

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 9 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 10 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Horoscop pentru miercuri, 24 aprilie 2024. Iată ce le este rezervat astăzi zodiilor

Ziua Constanta acum 33 minute
Berbec Este o zi buna pentru achitarea taxelor, impozitelor si a datoriilor de orice fel. Norocul la banii si bunurile altora este la ordinea zilei, dar fii cu bagare de seama. Discordia iti poate crea neplaceri in orice moment. Verifica atent situa

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 11 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti - Skjern Handbold, scor 28-27, în turul sferturilor European League

News.ro acum 11 ore
Campioana Dinamo Bucureşti a învins marţi, pe teren propriu, într-o atmosferă electrizantă, formaţia daneză Skjern Handbold, scor 28-27 (14-15), în turul sferturilor de finală ale European League. Returul va fi în 30 aprilie, în deplasare, pentru un

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 13 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°