Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copreşedintele Forumului Societăţii Civile al Parteneriatului Estic: „O mare provocare va fi identificarea rolului Forumului cu ţări ale Parteneriatului Estic care merg în direcţii diferite“

Publicat in Adevarul, miercuri 2 octombrie 2013 ·

În cadrul unui interviu pentru Centrul de Informare privind vecinătatea UE, Krzysztof Bobiński, copreşedintele Forumului Societăţii Civile al Parteneriatului Estic, susţine că „Forumul se confruntă cu o provocare în definirea rolului său cu ţări ale Parteneriatului Estic care merg în direcţii diferite“.

Sâmbătă, la Chişinău, va avea loc cea de-a cincea reuniune a societăţii civile a Parteneriatului Estic, organizată pentru prima dată în una dintre cele şase ţări-membre. Într-un interviu pentru Centrul de informare privind vecinătatea Uniunii Europene, Krzysztof Bobiński, unul dintre copreşedinţii forumului, a explicat importanţa structurii. Forumul reuneşte organizaţii neguvernamentale ce monitorizează, pledează pentru reforme şi stimulează politicile la nivel naţional, având ca scop final apropierea statelor din Parteneriatul Estic de UE.

„Platformele naţionale ale Forumului sunt instrumente valoroase care ajută să urmărească obiectivele Parteneriatul Estic. Modul în care munca lor se realizează depinde de poziţia pe care o adoptă administraţia locală. Dacă aceasta este pozitivă, ca în Republica Moldova sau în Georgia, sarcina este mai uşoară. ONG-urile au rolul lor, fie că e vorba de monitorizarea politicilor guvernamentale, fie de producerea rapoartelor. Omul obişnuit, de pe stradă, este puţin conştient de aceste activităţi. Membrii forumului pot avea însă impact asupra elitelor, pentru că societatea civilă se bucură de o încredere mai mare a populaţiei decât partidele politice şi poate facilita dialogul cu guvernarea“, a precizat oficialul.

„Ţările merg în direcţii diferite“

La evenimentul din acest an va fi examinată îndeplinirea foilor de parcurs a ţărilor din Parteneriatul Estic înainte de summitul de la Vilnius. „Rămâne neclar dacă Ucraina va semna Acordul de Asociere cu UE, în timp ce Republica Moldova şi Georgia se mişcă înainte pe d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Militari din forţele terestre, aeriene şi navale, exerciţiu de instrucţie în judeţul Tulcea

Mediafax acum 47 minute
Potrivit MApN, sub coordonarea Comandamentului Forţelor Întrunite, aproximativ 40 de militari din Forţele Terestre, Forţele Aeriene şi Forţele Navale desfăşoară, începând de joi, un exerciţiu întrunit cu termen scurt de notificare, în judeţul Tulcea

O femeie, cadru militar, care și-a snopit în bătaie fetița de doar 2 luni, a fost arestată preventiv. Bebelușul e sub îngrijirea medicilor

Ziare.com acum 4 ore
O femeie, cadru militar în Bucureşti, a fost arestată preventiv după ce şi-ar fi lovit fetiţa în vârstă de doar două luni, provocându-i mai multe răni, inclusiv fracturi costale şi la mâini, traumatism cranian. Medicii au stabilit că micuţa are nevo

O nouă dronă observată de militari în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu. Avertismentul Forțelor Aeriene Române

Ziare.com acum 4 ore
Forțele Aeriene Române au anunțat joi, 18 aprilie, că o nouă dronă a fost văzută în apropierea Aeroportului ”Mihail Kogălniceanu” din judeţul Constanţa. Potrivit sursei citate, miercuri, în intervalul 20.54 - 21.51, personalul aflat în serviciul de

Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia în anulare formulată de Cătălin Cherecheş/ Decizia este definitivă

News.ro acum 3 ore
Curtea de Apel Cluj a respins, joi, contestaţia în anulare formulată de fostul primar din Baia Mare Cătălin Cherecheş, condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită. Decizia magistraţilor este definitivă.

Parchetul European face percheziții în Botoșani: Fraudă de 160.000 de euro, bani ce ar fi trebuit să fie utilizați pentru pregătirea tinerilor

Wall-Street.ro acum 2 ore
Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din judeţul Botoşani, inclusiv în instituţii publice, în cadrul unei anchete ce vizează o fraudă de 160.000 de euro, care implică fonduri UE pentru

Ciolacu: Un obiectiv strategic al parteneriatului cu Emiratele Arabe Unite este îmbunătățirea Aeroportului Otopeni

Wall-Street.ro acum 25 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat joi că extinderea şi modernizarea Aeroportului Otopeni, a infrastructurii portuare şi feroviare, investiţiile în energia verde şi în procesare alimentară sunt obiectivele strategice ale parteneriatului comerc

Accident rutier pe A1 cu 4 maşini implicate. A fost chemat elicopterul SMURD

Mediafax acum 2 ore
Pompierii sibieni intervin de urgenţă la un accident rutier pe A1 la un accident rutier în care sunt implicate mai multe maşini. În accident sunt implicate un microbuz transport marfă, condus de către un bărbat în vârstă de 56 de ani din Bucureşti,

România ar putea avea un nou punct de trece a frontierei cu Ungaria. Proiectul este în dezbatere publică

Wall-Street.ro acum o ora
Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei de stat Beba Veche (România) - Kubekhaza (Ungaria) a fost lansat în consultare publică, a anunţat Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (M

Borrell: Ucraina trebuie să primească sisteme antirachetă de la Uniunea Europeană

Wall-Street.ro acum 25 minute
Ţările Uniunii Europene trebuie să îşi trimită sistemele antirachetă pentru a consolida apărarea antiaeriană a Ucrainei, ale cărei oraşe sunt supuse atacurilor Rusiei, a declarat joi şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, avertizând că Uniunea nu se p

MAE Unul din grupurile de români blocate în aeroportul din Dubai, a revenit în România

Ziua Constanta acum 3 ore
Un grup de cetățeni români a revenit în țară, după aproximativ 24 de ore petrecute în Aeroportul Internațional Dubai. Ieri, Ministerul Afacerilor Externe anunța că două grupuri de cetățeni români au rămas blocate în Dubai, după ce le-au fost anulate

Vremea

București
acum

16°
joi

8°/16°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

6°/9°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

12°
joi

9°/14°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

11°
joi

5°/11°
vin.

3°/13°
sâm.

3°/16°
dum.

6°/17°