Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În Chișinău, școala celor șapte ani de-acasă se face la seral

Publicat in Adevarul, miercuri 9 noiembrie 2011 ·

Ziua sunt funcționari publici sau patroni de firme, seara se transformă în elevi dornici să pătrundă tainele bunelor maniere. Învaţă cum să mănânce scoici, melci şi raci, ce ţinute să poarte la diferite ocazii sau când şi cât să vorbească.

Elevii spun că o astfel de şcoală le prinde bine nu doar în viaţa personală, ci şi la serviciu, iar buna purtare în timpul orelor de lucru le-ar putea aduce şi o majorare de salariu. Olga Talmaci, în vârstă de 23 de ani, ştie că nu doar omul face haina, ci şi haina îl face pe om. Cu părul strâns în coc şi cu o ţinută business, fata spune că secretele pe care le învaţă sunt preţioase în viaţa de zi cu zi.

„Am văzut cursuri asemănătoare în România şi cred că sunt foarte utile. Baza educaţiei mele mi s-a pus în cei şapte ani de acasă, însă aici pot afla mai multe despre bunele maniere. Trebuie să tindem mereu spre perfecţiune", explică Olga Talmaci, consultant la Direcţia transport terestru, din cadru Ministerului Trasportului şi Infrastructurii Drumurilor.

Citește și:

Află la ce şcoală din Chişinău poţi merge pentru a lua lecţii de bună purtare pentru viitorii părinţi

Aflată la cea de-a treia lecţie, tânăra crede că nu e atât de greu să creezi o impresie bună, însă e foarte uşor să faci gafe care-ţi pot strica viaţa. „De exemplu, este foarte important ca atunci când vrei să prezinţi pe cineva să ţii cont de statutul şi vârsta persoanelor", lămureşte Olga, sigură că noile deprinderi îi pot aduce oricând un job mai bun.

De rând cu alte 11 eleve, şi Nina Bănărescu vine de câteva ori pe săptămână la cursuri, nu pentru că este în căutarea unui post mai bun, ci pentru că ştie că are multe de învăţat. „Oamenii trebuie să ştie cum să se comporte în societate, la o întâlnire de afaceri sau în alte situaţii. Aş vrea să merg la Facultatea de Drept şi cred că în acest domeniu chiar am nevoie de aceste cursuri",

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunț-bombă! Chefii Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu, înapoi la ProTV: ”E prima noastră iubire”

Ziare.com acum o ora
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu vor reveni la show-ul culinar de la Pro TV, după 10 ani. Cei trei bucătari au fost juraţi la MasterChef în perioada 2012-2014, după care au plecat la Antena 1, de care s-au despărțit recent cu s

Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiţiei cererile de urmărire penală a lui Roman Petre, în calitate de fost premier, şi a lui Voiculescu Gelu-Voican, fost viceprim-ministru, pentru infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei

News.ro acum 31 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis marţi ministrului justiţiei cererea de urmărire penală a lui Roman Petre, în calitate de fost prim-ministru al Guvernului României în perioada 26 decembrie 1989 - 26 septembrie 1991, sub aspectul săvârşirii de

Nicolae Ciucă: Cătălin Cîrstoiu e foarte determinat să continue

Mediafax acum o ora
Cătălin Cîrstoiu „este foarte determinat să continue”, spune liderul PNL, Nicolae Ciucă. El exclude o susţinere a candidaturii lui Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei.

Mureş: Descinderi ale Poliţiei, într-un dosar care vizează organizarea de lupte între câini. Pentru mai multe animale au fost emise ordine de plasare

News.ro acum 31 minute
Poliţiştii şi procurorii din Mureş au făcut percheziţii, marţi, la mai multe adrese, într-un dosar privind organizarea de lupte între câini, fiind descoperite animale cu urechile cupate, dar şi câini despre care se suspectează că erau dresaţi pentru

O masă de aer cu praf saharian va fi deasupra României marţi, anunță ANM

Adevarul acum 37 minute
O masă de aer cu particule de praf de origine sahariană va ajunge deasupra României pe parcursul zilei de marţi, iar depunerile de praf vor putea fi observate în zonele şi intervalele în care va plouă, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie.

Nicolae Ciucă, despre o candidatură a lui Iulian Dumitrescu la Prahova: Este o strategie de partid pe care daţi-mi voie să o gestionez aşa cum consider eu că este cel mai bine

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi despre o candidatură a lui Iulian Dumitrescu la Prahova, că este o strategie de partid pe care o gestionează aşa cum consideră el că este cel mai bine şi a precizat că nu este vorba de o singură prop

Atenţionare meteo ANM de ploi torenţiale, vijelii şi grindină

Mediafax acum 3 ore
Banat, sudul Crişanei, Transilvania şi în zonele montane intră, marţi, sub o avertizare Cod de vijelii, cu ploi torenţiale, grindină şi descărcări electrice. De altfel, vremea se va strica în toată ţara, iar la munte va ninge. ANM a emis, marţi, o i

PSD: USR n-are dreptul să-i acuze pe alţii în timp ce-şi protejează penalii din partid

Mediafax acum o ora
„PSD denunţă dublul standard şi ipocrizia neruşinată a reprezentanţilor USR care fac denunţuri la ANI şi DNA împotriva medicului Cătălin Cîrstoiu, în timp ce stau la masă cu penalii şi incompatibilii din propriul partid. Spre deosebire de penalii US

Ciolacu, despre vizita în Qatar: Avem în vedere atragerea de investiţii în valoare de 15 mld. euro

Mediafax acum 5 ore
Vizita de lucru în Statul Qatar are loc în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024. De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţilor de români din Qatar. „Statul Qatar este un partener comercial important al Rom

Ministrul Mediului: Din calculele noastre, am spart bariera celor 5 milioane de PET-uri colectate în fiecare zi în România

G4Media acum o ora
Sistemul Garanţie-Returnare (SGR) este probabil cel mai bun sistem de management al deşeurilor din România, iar în prezent a fost spartă bariera de 5 milioane de PET-uri colectate în fiecare zi în România, a declarat, marţi, ministrul Mediului, Mirc

Vremea

București
acum

27°
mar.

17°/29°
mie.

12°/22°
joi

8°/11°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

24°
mar.

14°/26°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

3°/13°
Constanta
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

16°/21°
joi

10°/15°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

8°/25°
mie.

6°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

23°
mar.

7°/24°
mie.

6°/11°
joi

6°/13°
vin.

3°/12°