Poftă bună! Stimaţi comeseni,

Vorbesc despre masă pentru că evoluţia acestei piese de mobilier are hazul ei, supravieţuieşte sub formă de masă a tratativelor în practica şi în vocabularul diplomatic, dar în casele bune, unde oficiază elitele, se practică mesele joase, elegante, pe care nu poţi mînca, farfuria se ţine pe genunchi, cu riscuri pentru parchetul gazdelor şi hainele invitaţilor. Dar de cînd există atîţia detergenţi... La Dilema, masa există, e comodă, şi cred chiar că înseamnă ceva pentru revistă. Ştiu că practicaţi cochetăria orgoliului şi nu voi produce insulta complimentelor. Deci nu o să vă spun cît de rafinate sînt bucatele oferite, ci o să admit că, fără a lăsa omul flămînd, revista e fidelă sănătoasei recomandări de a nu-i permite să se ridice ghiftuit de la masă. Rămîne apetitul şi pentru altceva, de altundeva. Poate că în felul acesta se poate întreţine şi curiozitatea pentru felurile de mîncare, niciodată încercate (economie de piaţă, stat de drept, pluralism, accesul liber la informaţia necesară), dar atît de necesare unei alimentaţii raţionale, alta decît cea recomandată pe vremuri de doctorul Iulian Mincu. E simpatic să stai la masă cu oameni care nu consideră că, dacă optezi pentru alte bucate decît cele pe care le ştiu ei de la mama lor, eşti un canibal sau faci jocurile canibalilor. E agreabil să crezi, împreună şi alături de comeseni, că oamenii nu se confundă cu ideile, că poţi aprecia un om chiar dacă susţine uneori aberaţii, că deteşti aberaţiile chiar cînd sînt apărate de oameni pe care îi respecţi. Toate aceste precondiţii stimulează apetitul. Împreună şi alături nu înseamnă la fel şi solidar nu înseamnă unic. Masa revistei e departe de avantajele, dar şi de uniformitatea cantinelor, fie ele de dreapta sau de stînga, şi asta e bine. Dar mirosul de varză călită ajunge uneori şi aici, ceea ce nu e grav, dacă se desc