Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Ministrul Justiţiei la Cluj: „Nu facem justiţie fiindcă ne spune MCV-ul, ci pentru că avem tradiţie“

Publicat in Adevarul, marți 29 octombrie 2013 ·

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a fost, marţi, 29 octombrie, la Cluj, la o conferinţă despre eficientizarea şi degrevarea actului de justiţie. A ţinut o prelegere în care a vorbit despre problema încrederii oamenilor în justiţie, infrastructura instanţelor şi mediere. Acesta a afirmat că a rămas surprins de cât de bine arată unele săli de instanţe din Cluj şi că va folosi imagini cu acestea la întâlnirile cu partenerii străini.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, la prima sa vizită oficială la Cluj, a participat, marţi, 29 octombrie, la conferinţa intitulată „Eficientizarea şi degrevarea actului de justiţie“ care s-a desfăşurat la un hotel de cinci stele din Cluj. Evenimentul a fost organizat de Ministerul Justiţiei şi i-a avut ca parteneri pe firmele de avocatură Tuca Zbârcea&Asociaţii, Nistorescu, Şomlea&Asociaţii.

La eveniment au mai ţinut discursuri secretarul de stat în ministerul Justiţiei, Florin Moţiu, unul dintre consilierii deputatului Alinei Gorghiu, dar şi preşedintele Tribunalul Specializat Cluj, Flavius Moţu.

Primul vorbitor al acestei conferinţe a fost ministrul Justiţiei. Acesta a afirmat că recent a văzut două sondaje de opinie făcute pe tema încrederii românilor în justiţiei. Unul vorbea despre o anumită creştere a încrederii românilor în justiţie, iar celălalt, despre o scădere.

„Lucrurile sunt undeva la mijloc. (…) Cred că e nevoie de o resetare a comportamentului magistraţilor, dar pentru asta e nevoie, de multe ori, de un stimul din exterior. Putem găsi răspunsul din exterior pentru a-i face pe magistraţi să rămână în mijlocul cetăţenilor, conectaţi la problemelor cetăţii. (…) Dacă nu avem încredere unii în alţii, nu vom schimba nimic. Justiţia are un rol central şi aşa trebuie să şi rămână“, a afirmat acesta.

Despre infrastructură în justiţie

Ministrul a vizitat ieri Palatul de Justiţie din Cluj, ia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CSM discută astăzi propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum 50 minute
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecăto

Senatul SUA a aprobat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Joe Biden vrea să trimită arme „chiar din această săptămână”

Adevarul acum o ora
Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat marţi că Statele Unite vor „începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână”, după ce Congresul a votat un ajutor mult aşteptat pentru Kiev, notează AFP, citată de Agerpres.

Cutremur cu magnitudinea 3,3 în Vrancea

Mediafax acum 38 minute
Seismul cu magnitudinea ml 3,3 a avut loc la adâncimea de 73,4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focşani, Buzău, Bârlad, Sfântu-Gheorghe, Bacău şi Braşov. ULTIMELE ȘTIRI Congresul SUA a aprobat pachetul de sprijin de 95 de miliarde de

Cutremur produs miercuri dimineața în regiunea seismică Vrancea. În ce orașe s-a resimțit seismul

Ziare.com acum 21 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 grade pe Richter s-a produs, miercuri dimineaţa, la ora locală 3:00, în judeţul Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a

Zelenski: Sunt recunoscător Senatului Statelor Unite pentru că a aprobat un ajutor vital pentru Ucraina / Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider al lumii libere

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit senatorulir din Statele Unite ale Americii pentru ajutorul aprobat, dar şi americanilor care continuă să susţină Ucraina. ”Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider a

Cel puţin 21 de migranţi etiopieni morţi şi 23 dispăruţi într-un naufragiu în largul coastelor de nord-est ale Djibouti

G4Media acum 2 ore
Cel puţin 21 de migranţi, printre care copii, şi-au pierdut viaţa şi alţi 23 sunt daţi dispăruţi în naufragiul ambarcaţiunii lor în largul coastelor statului Djibouti, a anunţat marţi Organizaţia Internaţională pentru Migraţii (OIM), notează AFP, ci

10.000 de muncitori ilegali din Venezuela, expulzaţi dintr-o mină clandestină / Mine de aur, diamante, fier, bauxită şi cuarț sunt controlate de grupuri ilegale

G4Media acum 2 ore
Aproximativ 10.000 de muncitori ilegali au fost expulzaţi marţi de armată dintr-o zonă din jurul minei de aur clandestine din Venezuela care s-a prăbuşit în februarie, făcând cel puţin 16 morţi în sudul Venezuelei, a anunţat un ofiţer superior, note

Un avion de mărfuri cu două persoane la bord s-a prăbuşit în Alaska: „Nu au fost găsiţi supravieţuitori”

G4Media acum 2 ore
Un avion de mărfuri s-a prăbuşit marţi în Alaska, cu două persoane la bord, care probabil au murit, au anunţat autorităţile americane, transmite AFP, citată de Agerpres. Accidentul a avut loc în jurul orei 10 dimineaţa în apropierea aeroportului din

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 10 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 13 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Vremea

București
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

10°
mie.

10°/21°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°