Sorin Ovidiu Vîntu rămâne unul dintre cei mai talentaţi mânuitori de interpuşi.

Într-un interviu pe care i l-am luat pe la începutul anului 2006, l-am întrebat pe Sorin Ovidiu Vîntu ce îi convine mai mult la o firmă înregistrată într-un paradis fiscal: taxarea redusă sau anonimatul proprietarului? Deşi ocolit, răspunsul său a fost fără echivoc: acţionariatul anonim. Era şi firesc. La o firmă off-shore depui capitalul social, plăteşti taxele de înregistrare şi desemnezi un administrator, care îşi asumă juridic tot ce îl pui să facă. În limbaj nejuridic, administratorul firmei este un interpus. Iar Sorin Ovidiu Vîntu rămâne unul dintre cei mai talentaţi mânuitori de interpuşi care s-au născut vreodată pe acest pământ.

Din celula în care e închisă, Maria Ioana Vlas ţipă de ani de zile că ea a fost interpusul lui Sorin Ovidiu Vîntu în megaescrocheria FNI şi că el, Vîntu, nu a ieşit niciodată din această afacere. N-o crede nimeni, pentru că nu are dovezi, şi poartă singură pedeapsa. Teodor Nicolăescu, fostul preşedinte al Băncii Române de Scont, afirmă că şi el că a fost interpusul lui Vântu în scandalul din 2001, cu „ciordelile" colosale comise la această bancă. Nu-l crede nimeni nici pe el, pentru că nici el nu are dovezi. În momentul în care au început să aibă probleme cu legea, Vîntu s-a lepădat de cei doi fără nicio remuşcare.

În schimb, atunci când i-a convenit, şi-a asumat interpuşii. În afacerea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare, el a susţinut că nu a împrumutat bani de la Nicolae Popa ca să înfiinţeze banca, aşa cum era acuzat, ci că banii aceia erau ai lui, iar Nicolae Popa era doar interpusul care îi derula afacerile în numele său. Cum Nicolae Popa era deja fugit din ţară şi nu putea confirma sau infirma spusele lui Vîntu, cazul a rămas în aer până la prescrierea faptelor.

Talentul lui SOV de a lucra cu interpuşi a fost dubla