Olimpiada asta e un fel de rudă îndepărtată care va începe să fie apreciată doar când nu va mai fi, îţi vine să spui oprind cu greu ceasul deşteptător care anunţă debutul ultimei probe de dans din concursul de patinaj artistic de la Vancouver.
Nu s-a luminat de tot, nu e niciun român în competiţie, de ce te-ai trezi dis-dedimineaţă? Poate pentru că, din pricina fusului orar, urmărirea în direct a transmisiunilor sportive din Canada a devenit o provocare olimpică. E o cursă în care obstacolele sunt, printre altele, cele nouă sute de mii de oameni care au asistat la comedia bufă Steaua - Ceahlăul, faţă de cei aproape două sute de mii de telespectatori care se uită, într-o zi bunicică, la întrecerile olimpice.
Dar să dăm extrafotbalului ce-i al extrafotbalului. Ieri, în zori, vedeta rundei olimpice a fost finala de la dans, câştigată de tandemul canadian Tessa Virtue - Scott Moir, încheindu-se, astfel, 34 de ani de supremaţie a Bătrânului Continent faţă de Lumea Nouă.
Argintul a revenit americanilor Meryl Davis - Charlie White, care nu doar că se pregătesc împreună cu campionii, la periferia Detroitului, ci au şi aceiaşi antrenori, Igor Shpilband şi Marina Zueva. Bronzul a fost cucerit de Oksana Domnina - Maksim Şabalin, ceea ce făcea ca, înaintea desfăşurării probei feminine, să se poată constata că ruşii au pierdut de tot hegemonia, dacă facem abstracţie de antrenori şi coregrafi.
Nici dansul n-a fost scutit de controverse, dar acestea n-au fost de ordin tehnic, ca la proba masculină, ci de gust - ruşii Domnina - Şabalin s-au trezit cu proteste din partea aborigenilor după dansul original şi putem discuta noi înşine cât e de moldovenesc dansul Ciocârlia pe care au patinat americanii Belbin - Agosto.
Rarisim în acest sport, titlul a revenit ieri chiar perechii care a meritat - o confirmă ex-campionul Robi