Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Ioan Drăgoi, preotul bolnavilor

Publicat in Adevarul, miercuri 2 septembrie 2009 ·

Din 1998, când a început demersurile pentru construcţia bisericii din curtea spitalului, părintele Ioan Drăgoi şi-a legat destinul de bolnavi, oropsiţi şi muribunzi. Vede mai multă suferinţă decât orice alt om. Şi nu-i vorba numai de suferinţa trupească, ci în special de cea sufletească. Părintele Ioan Drăgoi este de aproape un deceniu preotul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu şi cea mai mare parte a muncii sale nu se desfăşoară în biserică, ci în saloane, printre paturile bolnavilor. „E foarte greu să slujesc aici, preoţii cu care vorbesc spun că o zi n-ar sta. Văd bolnavi în fiecare zi, unul a murit chiar sub epitrafir, în timp ce-i citeam rugăciunea pentru dezlegarea păcatelor. La mine, munca este în spital, mai puţin în biserică. Spovedesc, împărtăşesc, intră oamenii în operaţii grele, alţii sunt pe moarte. În biserică fac slujbele obişnuite sau botezuri, sunt copii născuţi prematur care trebuie încreştinaţi sau copii abandonaţi de mame în spital. Mai sunt şi cazurile excepţionale de înmormântări, sinucigaşii sau boschetarii“ , explică părintele Drăgoi.

Zi de zi vede oameni murind

La spital are de-a face cu tot felul de oameni, credincioşi ori atei, cerşetori ori generali, criminali şi violatori. În faţa morţii se comportă diferit, dar, în definitiv, toţi sunt oameni şi cei mai mulţi se căiesc pentru păcatele lor. „Dacă nu crezi în nimic, eşti un om pierdut. Ateii nu mă cheamă, dar am avut odată un caz. A venit la mine o doamnă să-i spovedesc soţul care este pe moarte. Când m-am dus în salon, a refuzat şi mi-a întors spatele. M-am interesat apoi de el la o asistentă şi mi-a spus că a murit după trei zile de chinuri groaznice. Asta pentru că a murit încărcat cu probleme de ambiţii, moşteniri, mândrii, certuri. Am văzut mulţi oameni murind, bunica mea a oftat de trei ori şi şi-a dat sufletul. A murit împăcată“ , povesteşte părin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 2 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare pentru fraudă de miliarde de dolari prin intermediul platformei sale de criptomonede FTX

News.ro acum 16 minute
Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare de către un judecător american, pentru că a furat 8 miliarde de dolari de la clienţii platformei de criptomonede FTX, acum falimentară, pe care a fondat-o, transmite Reuters. Judecăto

Cum încearcă avocaţii lui Mario Iorgulescu să-l scape închisoare: „El suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

HotNews acum 50 minute
Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are leziuni cerebrale încă din copilărie şi nu înţelege ce se întâmplă la proces. Dosar instantaFoto: Andriy Popov

Polonia va trimite soldaţi pentru a ajuta la securizarea Jocurilor Olimpice de la Paris

HotNews acum 24 minute
Ministrul polonez al Apărării a anunţat joi că ţara sa va trimite întăriri militare pentru a ajuta la securizarea Jocurilor Olimpice de la Paris, în condiţiile în care Franţa este în alertă maximă în faţa ameninţării cu atentate, informează AFP. Pol

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români

News.ro acum 5 ore
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a precizat că el nu crede că „fermierii români vopsesc puii”. „Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui u

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum 3 ore
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montană a A8 intră în licitaţie

Mediafax acum 3 ore
CNAIR a transmis, joi, spre validare la ANAP documentaţia pentru contractul necesar construcţiei lotului Miercurea Nirajului-Sărăţeni, de 23,4 km, potrivit ministrului Sorin Girindeanu. „Pe traseul acestui lot de autostradă vor fi construite inclusi

Economia Ucrainei a crescut cu 5,3% în 2023

Mediafax acum 2 ore
Economia Ucrainei a crescut cu 5,3% în 2023, după ce s-a contractat cu aproape o treime în primul an de război, a anunţat serviciul de statistică, potrivit Reuters. Cifra PIB a fost puţin mai mare decât cea avansată de ministrul Economiei Iulia Svyr

Patru morţi şi cinci răniţi într-un atac cu cuţitul în SUA, la Rockford, în Illinois

News.ro acum o ora
Patru persoane, inclusiv o adolescentă, au fost ucise, iar alte cel puţin cinci au fost rănite într-un atac cu cuţitul comis de către un tânăr în mai multe locuri, la Rockford, în statul Illinois, anunţă poliţia americană, relatează AFP. Un suspect

Vremea

București
acum

16°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

15°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

14°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale