Preşedintele egiptean, Mohamed Morsi, a fost plasat sub arest la domiciliu, miercuri, după expirarea ultimatulului impus de armată, transmite pe Twitter ABC News, citând televiziunea de la Cairo. Informaţia nu a fost însă confirmată pe vreun canal oficial, însă un consilier prezidenţial a declarat, potrivit Reuters, că în acest moment se dă o lovitură de stat în Egipt, avertizând că totul s-ar putea termina într-o baie de sânge. De cealaltă parte, opoziţia spune că nu este o lovitură de stat, ci o revoluţie.
gândul transmite LIVE TEXT şi VIDEO evenimentele din Egipt, împreună cu reacţii în exclusivitate din partea lui Kamal Gaballa, director editorial al cotidianului egiptean Al Ahram. "Egiptul aşteaptă acum veşti istorice", a comentat pentru gândul Gaballa. "Morsi şi guvernul lui construiau un stat religios în Egipt", a adăugat jurnalistul, precizând că ceea ce se întâmplă acum în ţara lui este finalul acestui stat religios. "Ne rugăm să nu se ajungă la violenţă. Vrem un transfer paşnic de putere, dar, în acelaşi timp, nu avem încredere în puterea islamistă, din cauza experienţelor sumbre de acte teroriste", a mai declarat pentru gândul jurnalistul egiptean Kamal Gaballa.
UPDATE 22:07 Al-Sissi anunţă alegeri anticipate. Interimatul prezidenţial va fi asigurat de preşedintele Curţii Constituţionale egiptene. Scopul alegerilor este asigurarea unei guvernări de uniune naţională, care să pună punct diviziunilor din societatea egipteană. Constituţia a fost suspendată.
UPDATE 22:05 Generalul al-Sissi, liderul armatei egiptene, susţine acum o declaraţie televizată. Al-Sissi se plânge că toate cererile de dialog făcute de armată, opoziţie şi popor în ultimele luni au fost ignorate de Morsi.
UPDATE 22:02 Al Jazeera: Frăţia Musulmană se plânge că lideri ai formaţiunii au fost arestaţi în ultimele ore.
UPDATE 22:00 Al Arabiya: Ar