Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiuariu, Adomniţei şi Vosganian, miniştrii-candidaţi la Iaşi

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 7 iulie 2008 ·

Ministrul educaţiei, Cristian Adomniţei, şi cel al economiei, Varujan Vosganian, dar şi fostul ministru al justiţiei Tudor Chiuariu vor candida la alegerile parlamentare în colegiile uninominale din judeţul Iaşi, alături de omul de afaceri Relu Fenechiu, lider al organizaţiei judeţene.

Cu un rezultat de 22,3% la alegerile locale la nivel judeţean, PNL poate spera la Iaşi la trei fotolii de deputat şi unul de senator.

Dacă Adomniţei doreşte să-şi înnoiască mandatul de deputat şi Vosganian pe cel de senator de Iaşi, Chiuariu ar fi la prima confruntare cu electoratul, portofoliul Justiţiei fiindu-i încredinţat cu sprijinul lui Fenechiu.

Prefigurată de acum câteva luni, după momentul anunţării demisiei din guvern pe fondul unui conflict deschis cu preşedintele Traian Băsescu, candidatura lui Chiuariu va deveni oficială după o evaluare pe baza unor sondaje de opinie.

Pe lista aprobată ieri de conducerea filialei pentru cele 17 colegii uninominale (12 ale deputaţilor şi 5 ale senatorilor) mai apar numele actualului deputat Traian Dobre, dar şi al câtorva debutanţi în politica mare.

17 colegii uninominale vor fi trasate în judeţul Iaşi. 12 sunt pentru alegerea deputaţilor, în timp ce 5 sunt pentru desemnarea senatorilor

Printre ei, directorul APIA Eugen Ţicău, şeful Oficiului de Cadastru Mugur Cozmanciuc, directorul Oficiului pentru IMM Anghel Ficu şi patru directori de spital, toţi apropiaţi ai lui Fenechiu.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 14 minute
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 42 minute
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Incendiatorul de mașini din Chitila, prins de polițiști după 21 de zile. Unde se ascundea

Ziare.com acum 42 minute
După 21 de zile, un tânăr de 28 de ani, care a incendiat o mașină, a fost în sfârșit depistat de oamenii legii. A fost găsit la Chiajna, acolo unde locuia fără forme legale. A fost reţinut pentru 24 de ore. "La data de 29 martie a.c., în jurul orei

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 5 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 4 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Marijuana din România nu este recreativă, avertizează un specialist. "Este stropită cu pesticide, insecticide, otravă de şobolani"

Ziare.com acum o ora
Marijuana din România nu este recreativă, aşa cum se întâmplă în Olanda. Ea poate fi stropită cu insecticide, pesticide sau chiar otravă de şobolani care provoacă tulburări neuronale grave, avertizează psihologul Eduard Bondoc, doctor în medicină în

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 3 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum o ora
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Cel mai căutat fugar american a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican, în timp ce Papa Francisc ținea audiență generală

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Poliția italiană l-a arestat pe bărbatul aflat în fruntea listei „most wanted” a autorităților americane. Acesta a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican. Piața era plină cu pelerini și turiști deoarece Papa Francisc ținea audiența g

Vremea

București
acum

joi

8°/15°
vin.

8°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

joi

9°/15°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
Timisoara
acum

joi

5°/12°
vin.

4°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°