Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ: Doamna Merkel a rupt aripioarele fluturaşilor Ponta şi Antonescu

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 14 decembrie 2011 ·

Acordul de principiu la care au ajuns, vineri, liderii Uniunii Europene va produce multe victime colaterale, mai mult sau mai puţin inocente.

În România, unul dintre efecte este că programul economic al USL devine complet desuet şi inaplicabil. Proiectele electorale ale domnilor Ponta şi Antonescu nu mai au acoperire dacă România va respecta angajamentul impus de cancelarul german Angela Merkel şi anume limitarea deficitului structural la numai 0,5%. USL nu mai are ce promite!

Să ne amintim câteva dintre angajamentele pe care le luau la sfârşitul lunii mai marii lideri USL: reducerea CAS cu cinci puncte procentuale, creşterea salariului minim la 800 de lei, impozit diferenţiat, dar cota maximă ar urma să rămână la 16% şi reducerea TVA la 19% în următorii patru ani. Un finanţist neutru, Mihnea Vasilache, cu o experienţă de peste 15 ani pe Wall Street şi în City-ul londonez, scria la acel moment că impactul unora dintre măsurile propuse de USL este o reducere "imediată" cu 23% a veniturilor bugetare. Un alt economist neafiliat politic, Dan Popa, calcula că impactul total evaluat pentru 14 măsuri ale USL este de 23 de miliarde de lei, reprezentând 4% din PIB.

În septembrie 2011, Crin Antonescu, respingea un deficit bugetar de 3% în 2012 şi spunea că acesta ar trebui să fie "renegociat" în vederea majorării. La sfârşitul lunii noiembrie, când era clar că statele europene vor fi nevoite să ia măsuri dure pentru a preveni o agravare a crizei, Victor Ponta continua să bată câmpii despre un deficit de "trei, patru la sută". Dacă ţara noastră introduce în Constituţie prevederea referitoare la limitarea deficitului structural la 0,5% va fi imposibil ca un guvern iresponsabil să schimbe această regulă când are chef. Faptul că există un asemenea risc a dovedit-o din păcate chiar executivul condus de Emil Boc, care deja a modificat prin ordonanţ

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 35 minute
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar / Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire

News.ro acum 19 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi, după deciaia CSM prin care judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, Ioana Ancuţa Popoviciu, nu va fi suspendată din funcţie, că nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de înt

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 48 minute
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 53 minute
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 2 ore
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum o ora
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Un poliţist a fost găsit mort, într-o benzinărie din Focşani! Avea 43 de ani

Cancan acum 35 minute
Scene șocante într-o benzinărie din Focșani! Un polițist de penitenciar a fost găsit fără suflare. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu bărbatul în vârstă de 43 de ani? Descoperire macabră într-o benzinărie din Focșani. Oamenii legii au fost alertați în da

Marius Tucă Show începe joi, 25 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 17 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Alexandru Rafila: Vreau să găsim o soluţie legislativă care să permită şi o astfel de situaţie în care pacientul este tratat întâi la public şi trebuie să ajungă la privat, sau invers

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că vrea să găsească împreună cu colegii lui o soluţie legislativă care să permită o astfel de situaţie în care pacientul este tratat întâi la public şi trebuie să ajungă la privat, sau invers, el

Reuters: O navă care ar fi implicată în transferuri de arme între Coreea de Nord şi Rusia este adăpostită de China, arată imagini din satelit

News.ro acum o ora
China asigură acostarea unui cargo rusesc sancţionat de SUA, implicat în transferuri de arme nord-coreene către Rusia, potrivit unor imagini din satelit văzute de Reuters. Dovezile sunt de natură să susţină îngrijorările tot mai mari ale SUA cu priv

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

10°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°