Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Grevă de catifea”: Protestele pregătite în instituţii nu vor afecta programul de lucru

Publicat in Adevarul, duminică 30 mai 2010 · ·

Programul de lucru al celor mai multe dintre instituţiile bugetare din judeţul Hunedoara se va desfăşura, mâine, cu unele excepţii, în condiţii normale, chiar dacă funcţionarii au anunţat grevă generală.

Greva de mâine afectează parţial activitatea instanţelor din Hunedoara. Judecătorii şi procurorii vor lucra după un program normal. Doar grefierii se vor afla în grevă, iar din această cauză o parte dintre dosarele aflate pe rol nu vor fi judecate, ci se va acorda amânarea soluţionării cauzelor.

Protestele vor diminua programul de lucru la Penitenciarul Bârcea Mare. Siguranţa deţinerii nu va fi afectată de grevă. Vor fi reduse, în schimb, programul de vizite şi alte activităţi ale salariaţilor”, a precizat Nicolae Grosu, liderul de sindicat.

La Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara activitatea se va desfăşura normal. „sindicaliştii nu au putut obţine numărul minim de semnături necesare pentru a intra în grevă”, precizează Lucian Heiuş, directorul general al instituţiei.

Inspectorul general Alexandru Lăutaru a anunţat că proba de Bacalaureat se va desfăşura în condiţii normale. La unele şcoli din judeţ, profesorii nu vor susţine cursurile, astfel că elevii din unităţile respective vor avea liber.

Potrivit directorului Dan Florea, la Spitalul judeţean de Urgenţă din Deva se va lucra normal mâine. „Pacienţii nu sunt afectaţi. Va exista o mişcare de protest a cadrelor medicale medii şi a TESA, dar majoritatea celor care protestează nu sunt pe tură”, a spus Dan Florea.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Unul din cei mai apreciați comentatori sportivi, Octavian Vintilă, s-a stins din viață

Ziua Constanta acum 25 minute
Comentatorul sportiv, Octavian Vintilă a murit, vineri, la vârsta de 86 de ani. El a fost unul din cei mai apreciaţi comentatori de radio, mai ales la Jocurile Olimpice. Octavian Vintilă a descoperit scrima la CS Petrolul din Ploieşti, sub îndrumare

Premierul Marcel Ciolacu „Gabriela Firea n-a avut nicio treabă cu azilele groazei“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, că Gabriela Firea "n-a avut nicio treabă cu azilele groazei", iar "nenorocirile" de acolo erau cunoscute, fiind organizat şi "clocit" un atac cu câteva luni înainte ca el să fie numit în fruntea Guvernul

Cluj: Copil de doi ani, căzut de la etaj. El a fost găsit conştient şi cooperant

News.ro acum 3 ore
Un copil în vârstă de doi ani a căzut, sâmbătă, de la etajul al doilea al unui bloc de locuinţe din municipiul Cluj-Napoca. Echipajele de salvare trimise la faţa locului l-au găsit pe micuţ în viaţă, conştient şi cooperant.

Unul dintre suspecții în cazul asasinării omului de afaceri Adrian Kreiner va fi adus în ţară

HotNews acum 5 ore
Marian Cristian Minae, unul dintre cei trei suspecți în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, va fi adus în România, din Irlanda, a anunțat sâmbătă ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Masina de politieFoto: Adrian Ilincescu/ Hot

Trei femei au fost lovite de un autobuz pe o trecere de pietoni. Care e starea victimelor

Ziare.com acum o ora
Un autobuz al societății gălățene de transport public a intrat sâmbătă în trei femei aflate pe trecerea de pietoni pe strada 1 Decembrie 1918 din Galați. Șoferul autobuzului, în vârstă de 48 de ani, a surprins și accidentat cele trei femei, cu vârst

Slovacii au atras donaţii de aproape 2 milioane de euro pentru furnizarea de muniţii Ucrainei

News.ro acum o ora
Slovacii nemulţumiţi de refuzul guvernului lor de a acorda ajutor militar Ucrainei în lupta cu invazia rusă au strâns în această săptămână aproape 2 milioane de euro, într-o încercare de a ajuta la furnizarea de muniţii Kievului, transmite Reuters.

Mihai Tudose: Noi am mai ieşit pe primul loc şi stăteam în gară şi ne uitam cum a trecut trenul. Mijlocul nostru cel mai simplu de a ne asigura că acest lucru nu se mai întâmplă e să avem un preşedinte social-democrat

News.ro acum 2 ore
Europarlamentarul Mihai Tudose a afirmat, sâmbătă, că PSD trebuie să dea preşedintele ţării, pentru a nu se mai afla în situaţia, în care a mai fost, de a ieşi pe primul loc şi de a nu face Guvernul.

Ciolacu: Faptul că lună de lună reuşim să ducem inflaţia într-un trend descendent, chiar accelerat, mie personal, îmi arată foarte clar că suntem în drumul economic corect

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu afirmă că inflaţia este pe un trend descendent, iar acest lucru se observă în fiecare lună. El a reafirmat că procentul cu care veniturile populaţiei au crescut este mai mare decât procentul cu care preţurile s-au major

Parisul, al doilea cel mai plăcut oraş din Europa. Cine conduce clasamentul

Mediafax acum 2 ore
Conform unui nou clasament publicat de compania canadiană de consultanţă Resonance Consultancy, după Londra şi înaintea Berlinului, capitala franceză este "al doilea cel mai plăcut oraş din Europa", anunţă Le Figaro. Raportul vorbeşte despre un oraş

Formula 1: Max Verstappen, pole-position în China - Dezastru pentru Lewis Hamilton

HotNews acum 4 ore
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din China, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică (este al 100-lea pole din istori

Vremea

București
acum

15°
sâm.

7°/15°
dum.

9°/18°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
Iasi
acum

14°
sâm.

5°/14°
dum.

7°/15°
lun.

6°/10°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

12°
sâm.

9°/12°
dum.

8°/15°
lun.

10°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

1°/13°
dum.

3°/13°
lun.

5°/12°
mar.

4°/16°
Timisoara
acum

15°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/14°
lun.

4°/15°
mar.

7°/16°