Cei mai talentaţi absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti vor avea ocazia să deruleze la Teatrul „George Ciprian” o stagiune specială dedicată lor. Este vorba de „Săptămâna Teatrului Tânăr”, eveniment care se va desfăşura la Buzău, în perioada 18 – 24 noiembrie. Peste 60 de tineri actori români vor evolua pe scena de la Buzău, în cadrul unor spectacole de excepţie.
„Săptămâna Teatrului Tânăr” este un prim eveniment inclus în parteneriatul dintre Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti şi Teatrul „George Ciprian” din Buzău. În fiecare zi a săptămânii viitoare, buzoienii au prilejul de a vedea gratuit, în sala mare a Consiliului Judeţean, unele dintre cele mai bune spectacole de absolvenţă de la UNATC, câteva dintre ele premiate la festivalurile din ţară.
Programul „Săptămânii Teatrului Tânăr”:
Luni – „Aproape” (ora 19.00);
Marţi - „Omul pernă” (ora 19.00);
Miercuri – „Pisica verde” (ora 19.00);
Joi - „Zic-Zac” (ora 19.00);
Vineri - „Anecdotă provincială” (ora 19.00);
Sâmbătă – „Kean” (ora 11.00);
Duminică – „Zbor deasupra unui cuib de cuci” (ora 18.00).
Odată cu lansarea proiectului, la Buzău au fost prezenţi, alături de conducerea teatrului buzoian, decanul UNATC, Paul Chiribuţă, şi actorul buzoian Vlad Trifaş, coordonatorul evenimentului de săptămâna viitoare. Decanul UNATC din Bucureşti, Paul Chiribuţă, spune că acest proiect este unic în România, oferind şansa de afirmare tinerilor actori români. „Am ales Buzăul, pentru că este un oraş dinamic, cu un public în formare şi totodată vrem să ajutăm tinerii absolvenţi să îşi desfăşoare activitatea într-un teatru profesionist. Noi producem circa 30 de spectacole anual, cu fiecare promoţie, la cele cinci secţii. Am putea deci ţine vreo patru teatre. Vom