Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta invită PDL şi UDMR la discuţii privind noul acord cu FMI după ce l-a negociat deja

Publicat in Adevarul, vineri 30 august 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că va trimite la începutul săptămânii viitoare o scrisoare conducerilor PDL şi UDMR pentru a-i invita la discuţii pe tema unui nou acord cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană, precum şi pe tema proiectului de buget pe 2014.

„Vreau să vă confirm cu această ocazie faptul că luni dimineaţă voi trimite scrisoare oficială către conducerea PDL, către UDMR, de asemenea, pentru că şi ei au dorit, să avem şi discuţii şi politice dar mai ales tehnice - eu voi fi însoţit la aceste discuţii de ministrul Chiţoiu şi ministrul Liviu Voinea - despre două subiecte importante pentru România în aceasta toamnă, care sunt importante şi pentru putere, şi pentru opozoţie, şi anume noul acord cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială şi bugetul pe 2014”, a spus Ponta.

O delegaţie FMI s-a aflat în România la finele lunii iunie, aceasta negociind cu Executivul mai prevederile noului acord. Potrivit draftului scrisorii de intenţie, prezentate de "Adevărul", Guvernul a obţinut scăderea TVA la pâine de la 24% la 9% şi şi-a asumat reforma sistemului sanitar, scumpirea biletelor CFR, închiderea sau restructurarea a cinci unităţi de servicii energetice Electrica Serv şi noi amânări pentru intrarea în vigoare a prevederilor care ar permite oamenilor eliminarea clauzelor abuzive din contractele de credit.

Acum, Ponta s-a declarat convins că şi cei de la PDL şi cei de la UDMR, chiar dacă sunt în opoziţie, înţeleg că nu pot să refuze dialogul pe aceste două subiecte importante pentru România.

El a spus că nu întâmplător Guvern pe care îl conduce nu a avut parte, în ultimul an şi jumătate, de nicio moţiune de cenzură. „Dacă dialogăm e mult mai bine. Noi am tot depus când eram în opoziţie moţiuni de cenzură pentru că nu vroia nimeni să vorbească cu noi. În momentul în care ai un dialog, unele lucruri le poţi rezolva,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ginecolog prins luând mită 900 de lei pentru o cezariană

Mediafax acum o ora
DGA Giurgiu a prins, marţi, în flagrant un medic ginecolog din Spitalul Judeţean Giurgiu. Ginecologul a pretins şi primit 900 de lei de la aparţinătorul unei paciente, din care 700 lei pentru sine şi 200 lei pentru alte persoane de la secţia de gine

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Invitat Dănuț Lupu, fost jucător în „Ștefan cel Mare”, în prezent team-manager la ACS FC Dinamo

Gandul acum 21 minute
Miercuri, 24 aprilie, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, își va consuma, cu începere de la ora 21, o nouă ediție. Dănuț Lupu, fost jucător în „Ștefan cel Mare”, înainte și după Revo

Atac cu rachete asupra oraşului Harkov: şase persoane au fost rănite, mai multe clădiri rezidenţiale au fost avariate

News.ro acum o ora
Rachete ruseşti au avariat clădiri rezidenţiale şi au rănit şase persoane în al doilea oraş ca mărime din Ucraina, Harkov, miercuri dimineaţă, a declarat guvernatorul Oleh Sînehubov pe Telegram, relatează Reuters. Atacul a avariat trei clădiri rezid

CSM discută astăzi propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum 2 ore
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecăto

Urme ale virusului gripei aviare H5N1 au fost găsite în lapte pasteurizat, în Statele Unite ale Americii

News.ro acum o ora
Urme ale virusului H5N1 au fost detectate în SUA în lapte de vacă pasteurizat, au anunţat marţi autorităţile americane, adăugând că este puţin probabil, totuşi, să existe un risc pentru sănătatea umană, relatează AFP. În urma unei vaste verificări n

Pensia anticipată: ce penalizări se aplică de la 1 septembrie. Explicații oficiale

Adevarul acum 2 ore
Noua lege a pensiilor prevede că stagiul minim de cotizare se va majora în funcție de evoluția speranței de viață din România și va elimina pensia anticipată fără penalizări.

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

G4Media acum 2 ore
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o o

Senatul american a aprobat ajutorul pentru Ucraina şi Israel, trimiţându-l pe masa lui Biden

Mediafax acum 3 ore
Senatul american a aprobat cu o majoritate covârşitoare ajutorul pentru Ucraina şi Israel, trimiţându-l pe masa lui Biden. Aprobarea pachetului de ajutor în valoare de 95,3 miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel şi Taiwan pune capăt unor luni de

Damian Drăghici şi Smiley au lansat melodia „S-a furat mireasa” - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Damian & Brothers şi Smiley au lansat „S-a furat mireasa”, melodie de petrecere. “S-a furat mireasa este piesa pe care eu o văd ideală pentru orice petrecere. Acum 8 ani, am lansat cu trupa mea Damian & Brothers, împreună cu Smiley, piesa “În staţie

Sondaj INSCOP. PSD și PNL, pe primele locuri în intenția de vot pentru consiliile locale

Adevarul acum o ora
PSD se află pe primul loc în intenţiile de vot la alegerile pentru consiliile locale, preferat de 28.4% dintre români, cu circa două puncte procentuale mai puțin față de luna trecută, urmat de PNL care ar fi votat de 26,7%, înregistrând o ușoară cre

Vremea

București
acum

13°
mie.

8°/21°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

11°
mie.

10°/21°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

11°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°