Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi specialişti de la Observatorul Astronomic din Galaţi au descoperit un asteroid nou

Publicat in Adevarul, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Este pentru prima dată când un asteroid este descoperit dintr-un observator astronomic din România, fiind o realizare integral românească.

Asteroidul a fost descoperit pe teritoriul constelaţiei Taurul şi a primit denumirea 2013 UX11. El a fost văzut în imaginile făcute cu telescopul principal al Observatorului Astronomic din Galaţi. Imediat au fost raportate primele poziţii (coordonate cereşti) ale noului asteroid către Minor Planet Center. Pentru a contribui la o determinare a orbitei asteroidului, acesta a fost reobservat şi în alte două nopţi. De asemenea, la cererea noastră, asteroidul a fost observat şi de către un alt observator astronomic din Marea Britanie”, a declarat muzeograful Ovidiu Tercu, coordonatorul Observatorului Astronomic din Galaţi.

În urma analizei observaţiilor, Minor Planet Center a determinat că 2013 UX11 este un asteroid din Centura Principală de Asteroizi, care se găseşte între orbitele planetelor Marte şi Jupiter; în acelaşi timp, a fost calculată şi perioada de rotaţie a asteroidului în jurul Soarelui, aceasta fiind de aproximativ 4.2 ani tereştri.

De asemenea, a fost estimată şi dimensiunea noului asteroid, acesta având un diametru de aproximativ 2 - 2.5 kilometri.

„Ne bucurăm că am reuşit această premieră naţională, să descoperim un asteroid de la Galaţi! Este o realizare importantă pentru instituţia noastră, meritul principal fiind al specialiştilor din cadrul Observatorului Astronomic, care au desfăşurat, în multe nopţi, activităţile de monitorizare şi fotografiere a boltei cereşti”, a adăugat Emil Strungă, managerul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi.

Observatorul Astronomic al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi a început monitorizarea asteroizilor în luna august 2011. Până în prezent, au fost observate peste 1.100 de obiecte (asteroizi, come

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 25 minute
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 7 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

China a ordonat eliminarea WhatsApp şi Threads din App Store

News.ro acum o ora
Apple a trebuit să scoată din versiunea chineză a magazinului său de aplicaţii WhatsApp şi Threads, la cererea obligatorie a guvernului chinez. WhatsApp şi Threads, două dintre platformele sociale deţinute de Meta, nu mai sunt disponibile în mod ofi

Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3

News.ro acum 53 minute
Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3, şi un generator de imagini care actualizează imaginile în timp real, la solicitarea utilizatorilor, în timp ce se grăbeşte să ajungă din urmă li

Prognoza meteo 19 aprilie. Unde va fi cel mai cald și unde va mai ploua

Adevarul acum 24 minute
Meteorologii anunță că vineri, 19 aprilie, temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 şi 8 grade, uşor mai scăzute în zonele depresionare, dar mai ridicate pe litoral.

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 8 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Horoscop pentru vineri, 19 aprilie 2024. Stările de spirit sunt amestecate pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 41 minute
Berbec O zi in care va trebui sa te ocupi de treburile marunte si de rutina, atat la serviciu, cat si acasa. Bazeaza-te mai mult pe tine, pentru ca toti ceilalti au alte treburi. Neplaceri pot aparea numai de la faptul ca iti doresti cu ardoare sa

Rusia ar putea fi pregătită să atace NATO în 5-8 ani, afirmă comandantul armatei germane

News.ro acum 6 ore
Rusia ar putea fi pregătită din punct de vedere militar să atace ţările NATO în decurs de 5 până la 8 ani, dacă va alege să facă acest lucru, după ce îşi va reconstrui forţele afectate de impactul războiului din Ucraina, a declarat cel mai înalt ofi

Reuters: Moscova se teme de spionaj şi limitează drastic deplasările oficialilor în străinătate

HotNews acum 2 ore
Rusia face tot mai dificilă deplasarea în străinătate pentru unii oficiali, din cauza temerilor că puterile străine ar putea încerca să obţină acces la secrete de stat într-un moment în care se desfăşoară cea mai gravă criză a relaţiilor cu Occident

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 9 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Vremea

București
acum

vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

3°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°