S-au împlinit doi ani de la trecerea în lumea celor drepţi a celei care a fost vocea speranţei şi demnităţii româneşti vreme de decenii. Sursa: EVZ

Pledoaria Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca pentru verticalitate, refuzul compromisurilor ignobile, susţinerea valorilor democratice împotriva colectivismelor oarbe, a şovinismelor agresive şi a extremismelor de orice culoare, insistenţa pe necesitatea clarificărilor morale, iată câteva repere statornice dintr-o moştenire ce se cere cultivată cu statornic respect.

Sper ca într-un viitor apropiat IICCMER să capete (şi oficial) numele acestei emblematice intelectuale critice. Lucru firesc care ar însemna recunoaşterea unei opere echivalentă cu ceea ce a fost revista exilului polonez, „Kultura”.

Dacă noi am ştiut în ţară de ideile şi acţi unile disidenţilor din Europa de Est, a fost în primul rând datorită emisiunilor ei. Graţie „Tezelor şi antitezelor la Paris”, ajunse la noi pe unde scurte, ascultătorii din România deveneau sincroni cu dinamismul antitotalitar, cu temele şi textele fundamentale ale anticomunismului civic-liberal.

Aş mai spune că nimeni nu a veştejit mai convingător obsesiile fascistoid- staliniste ale ideologiei protocroniste cu ai săi trâm biţaşi în misiune de partid. Monica Lovinescu a fost o membră activă a Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (au scris şi au vorbit de spre acest lucru Mihnea Berindei, N. Manolescu şi Şerban Cristovici).

„Introducerea” raportului acestei comisii face referinţe directe la opera Monicăi Lovinescu, care ne-a îngăduit să folosim absolut orice rând al ei în scopul redactării documentului final. Conceptual, Raportul se inspiră din perspectiva arendtiană asupra totalitarismului, deci aceea pe care a analizat- o şi dezvoltat-o în opera ei Monica Lovinescu.

Trebuie sp