Steaua a refuzat să primească tranşa din drepturile TV, solicitînd să-i fie virat şi procentul din comisionul acordat firmei care a intermediat vînzarea ultimelor 6 pachete. Cum LPF n-a făcut plata şi astfel n-a putut să oprească amenda reactivată lui Gigi Becali, de un miliard de lei, o va soma în zilele viitoare pe Steaua să plătească, altfel nu va fi programată.
Cea mai importantă dispută a verii lui 2011 în fotbalul românesc revine în prim-plan. Războiul dintre Dumitru Dragomir şi Gigi Becali nu numai că nu s-a încheiat, deşi în ultimele două săptămîni cei doi nu s-au mai atacat, ci şi-a deschis un nou front al bătăliei.
Au refuzat 1,3 milioane pentru 60.000 de euro
LPF a terminat de virat zilele trecute tuturor cluburilor din Liga 1 sumele reprezentînd jumătate din banii din drepturile TV pe sezonul în curs. Toate au acceptat banii, mai puţin unul: Steaua. Cei din Ghencea au trimis o hîrtie la LPF prin care au refuzat să încaseze cele 1,3 milioane de euro, atît cît era cota Stelei.
"Dacă nu ne faceţi şi plata sumei care ni se cuvine din comisionul firmei de intermediere pe care noi l-am contestat, nu acceptăm" a fost anunţul Stelei. Cum comisionul de intermediere e, pentru primul an, de 750.000, suma care îi revenea grupării patronate de Gigi Becali era de maximum 60.000 de euro
LPF: "Amenda n-a mai putut fi achitată"
Dumitru Dragomir s-a repliat imediat şi a scos un as din mînecă. Cum Steaua anunţase că achită amenda lui Gigi Becali, de un miliard de lei vechi, reactivată acum trei săptămîni de LPF, din drepturile TV, Liga a anunţat clubul roş-albastru că, practic, nu are cum să-şi tragă banii din moment ce ei au fost refuzaţi de stelişti.
Ce riscă Steaua: să nu fie programată
"Clubul Steaua va fi astfel somat săptămîna viitoare să plătească amenda, altfel va fi anunţaţ că riscă neprogramarea în Liga 1", a declara