Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lazea: Mulţi încearcă să transfere pe toate căile nota de plată

Publicat in Adevarul, miercuri 21 iulie 2010 ·

Valentin Lazea, economistul-şef al Băncii Naţionale a României, a declarat că societatea românească are multe concepţii greşite, iar una dintre cele mai importante este aceea ce a transfera pe toate căile nota de plată.

“De regulă, oamenii ajung la înţelepciunea ultimă de a plăti după ce încearcă toate celelalte trei alternative: populism, împrumuturi externe şi solidaritate internă”, a explicat Lazea.

El a arătat că, pe termen lung, nota de plată s-a dovedit tot timpul mai mare pentru cei care au apelat la populism. “Vina nu aparţine niciodată poporului, ci alţii sunt de vină. Populismul s-a mutat cu arme şi bagaje din America de Sud în Europa”, a adaugat economistul-şef al BNR.

În ceea ce priveşte varianta împrumuturilor externe, Lazea spune că unerori costul acestor împrumuturi se pot dovedi mai mari decât avantajele aduse. “ Daca nu vrei sa platesti nota de plata, te gandesti ce poti sa faci. Si cel mai bine este sa te imprumuti, dar deseori se uita ca aceste imprumuturi trebuie rambursate”, a mai spus el.

De asemenea, recursul la solidaritatea interna este una dintre variantele menţionate de Lazea pentru amânarea notei de plată. România ocupă însă locul al doilea în Europa, după Letonia, din punct de vedere al inegalităţii distribuţiei veniturilor. În plus, introducerea unei cote progresive de impozitare este "exclusă din start", într-un mediu în care oamenii bogaţi nu sunt dispuşi să îi sprijine pe ceilalţi, care stau şi aşteaptă serviciile sociale, consideră economistul-şef al BNR, Valentin Lazea.

"Nu o să fac o recomandare pentru introducerea unei cote progresive pentru că în acest mediu este exclusă din start", a spus economistul, care a adăugat că un sistem de solidaritate socială nu funcţionează în România.

Daca populismul este catastrofal pe termen lung, împrumuturile nu sunt sigure, iar so

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horia Constantinescu a anunțat că pleacă de la șefia ANPC. Care e motivul deciziei

Wall-Street.ro acum o ora
Horia Constantinescu, cel care conduce Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor din 2022, că demisionează din această poziție pentru a se putea concentra pe campania electorală. El a fost anunțat de PSD ca și candidat din partea partidu

Putin: Ideea că Rusia ar ataca state NATO precum Polonia este o „prostie”

G4Media acum 20 minute
Vladimir Putin a afirmat că acuzațiile potrivit cărora Rusia ar putea efectua atacuri asupra unor state NATO sunt un „un nonsens complet”, potrivit Sky News. Într-un discurs ținut aseară în fața piloților forțelor aeriene ruse, el a declarat că țara

Antibiotice Iaşi a pus în funcţiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, care va asigura peste 26% din necesarul de energie electrică

News.ro acum 31 minute
Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi, deţinut de Ministerul Sănătăţii, a anunţat că a pus în funcţiune o centrală electrică fotovoltaică de 2,5 MW, care va asigura 26,4% din necesarul de energie electrică a companiei. Noua facilitate va prod

Cresc temperaturile. Când vom avea 24 de grade Celsius în Capitală

Ziare.com acum 12 minute
Vremea tinde să devină tot mai frumoasă în următoarele zile, în special în zona de sud a țării. Vom scăpa de nori, iar soarele va străluci ridicând temperaturile. Meteorologii au emis o prognoză specială pentru Capitală. Astfel, de joi, 28 martie, v

Ucraina susţine că a distrus 26 de drone ruseşti în noaptea de miercuri spre joi

Mediafax acum o ora
Dronele de fabricaţie iraniană au fost distruse deasupra unor părţi din estul, sudul şi sud-estul Ucrainei, a adăugat forţa aeriană, citată de Reuters. Guvernatorul regiunii Zaporojie a spus, pe Telegram, că două femei au fost rănite când resturile

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum o ora
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

O masă de aer cu praf saharian traversează România

BusinessMagazin acum 37 minute
O masă cu particule de aer cu praf saharian traversează joi România, a anunţat Administraţia Naţională de Meteorologie.

România deschide porțile țării cu vize SCHENGEN pentru cetățenii RUȘI. De când se aplică măsura?

Gandul acum o ora
După doi ani sângeroși de război în Ucraina, țara lipită de România, cetățenii ruși, care au decis într-o proporție covărșitoare ca dictatorul Vladimir Putin care să fie în continuare președinte, au parte de un anunț neașteptat. România va începe să

Grecia a înregistrat cea mai fierbinte lună martie din ultimii douăzeci de ani

G4Media acum 20 minute
Cele mai ridicate temperaturi pentru luna martie din cel puțin ultimii douăzeci de ani au fost înregistrate miercuri în majoritatea regiunilor din Grecia, scrie Protothema, citată de Rador. La Atena, în suburbia Gazi, termometrul a depășit recordul

Medicamentele hormonale ar putea creşte riscul de tumori cerebrale, potrivit unui studiu francez

News.ro acum 3 ore
Milioane de femei din întreaga lume care utilizează anumite medicamente hormonale pentru contracepţie şi pentru a gestiona afecţiuni precum endometrioza pot prezenta un risc crescut de tumori cerebrale rare, de obicei benigne, susţin cercetătorii. P

Vremea

București
acum

14°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

11°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

12°
joi

8°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

14°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale