Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu: Nu l-am cunoscut niciodată pe Papici. Azi, însă, am vorbit şi i-am cerut scuze pentru că a fost implicat în scandal

Publicat in Adevarul, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

ZPreşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că nu l-a cunoscut niciodată pe procurorul DNA Lucian Papici, iar singura discuţie dintre cei doi a fost purtată în contextul scandalului politic declanşat astăzi.

“Nu l-am cunoscut niciodată pe Papici. Singura dată când m-am întâlnit cu el a fost azi, când l-am sunat şi i-am cerut scuze că e implicat într-un scandal. I-am cerut scuze că, involuntar, a fost amestecat într-un astfel de scandal”, a explicat preşedintele.

În ce priveşte conversaţia telefonică, Băsescu a arătat că Papici i-a lăsat impresia unui “tânăr hotărât”.

“Papici a fost surprins. Nu ne-am auzit niciodată până acum. Eu i-am văzut figura când a fost în dezbatere problema schimbării sale abuzive de la Secţia I-am văzut poza prin ziare şi am văzut că e tuns zero, dar m-a surprins că e mai tânăr decât credeam.

Credeam că e un procuror mai trecut prin Parchete.Mi s-a părut tânăr, hotărât şi azi l-a surprins că l-am sunat. Nu l-am întrebat nimic despre dosar, i-am cerut doar scuze că datorită jocului politic a fost implicat într-un scandal pe care nu-l merita. Informaţiile despre plângere sunt din altă parte, de la un ziarist”, a mai spus Traian Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, miercuri, o declaraţie de presă pentru a combate acuzaţiile care i se aduc fiicei sale, Ioana Băsescu, dar şi procurorului DNA Lucian Papici privind achiziţia unui teren agricol în judeţul Călăraşi. Papici a fost acuzat de trustul Intact că ar fi verificat terenul respectiv înainte ca acesta să intre în proprietatea familiei Băsescu.

Totodată, premierul Victor Ponta a anunţat astăzi că parlamentarii PSD au cerut înfiinţarea unei comisii speciale de anchetă care să se ocupe de acest caz.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 52 minute
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Un alt personaj important, inculpat în dosarul Mineriadei, s-a prezentat la Parchet. Când va fi audiat Ion Iliescu

Ziare.com acum 41 minute
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

ANM: Ploi în mare parte a țării până vineri / Prognoza meteo pentru București

HotNews acum 30 minute
Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare în care avertizează că de joi dimineață și până vineri dimineață în pare parte din țară vor fi averse însoțite de descărcări electrice și rafale de vânt. Ploaie torentialaFoto: Sergii Pe

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 2 ore
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum 2 ore
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

Peste 100 de balene pilot au eşuat în Australia de Vest

Mediafax acum o ora
Balenele sunt eşuate la Toby Inlet, a anunţat Departamentul de Biodiversitate, Conservare şi Atracţii din Australia de Vest. Zona se află în apropiere de oraşul Dunsborough, într-o regiune populară pentru turişti. „Am înţeles că există patru grupuri

SURSE Percheziții la complexul energetic Oltenia și la fostul manager Daniel Burlan, într-un dosar de corupție

G4Media acum 36 minute
Șapte percheziții sunt în desfășurare, joi, la complexul energetic Oltenia, într-un dosar de corupție, au declarat surse judiciare pentru G4Media. Procurorii DNA fac o anchetă care ar viza lucrări de modernizare la Rovinari, Isalnița și Turceni, iar

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si cultu

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 4 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Mai mulți minori, inculpați pentru atacul din Sydney. Ce au descoperit autoritățile în timpul perchezițiilor

Ziare.com acum o ora
Cinci adolescenţi au fost inculpaţi pentru terorism în urma unei investigaţii asupra unui atac cu armă albă de la o biserică din Sydney din aprilie în care două persoane au fost înjunghiate, a anunţat joi poliţia federală din Australia. "Cinci tiner

Vremea

București
acum

13°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

17°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°