Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, adresează un apel tuturor preoţilor şi credincioşilor să se roage, de la Cluj, pentru Siria, în ziua de 7 septembrie, în ajunul sărbătorii Naşterii Preasfintei Fecioare Maria, protectoarea păcii.
Sfântul Părinte a anunţat că sâmbătă seara, 7 septembrie, se va afla în Piaţa San Pietro, iar de la ora 19.00 (ora 24.00 în Italia) se va uni cu întreaga lume „în rugăciune şi în spirit de pocăinţă pentru a invoca de la Dumnezeu marele dar al păcii pentru iubita naţiune siriană şi pentru toate situaţiile de conflict şi de violenţă în lume“
„Omenirea are nevoie să vadă gesturi de pace şi să audă cuvinte de speranţă şi de pace! Cer tuturor Bisericilor particulare ca, în afară de a trăi această zi de post, să organizeze un act liturgic după această intenţie.
Mariei să îi cerem să ne ajute să răspundem la violenţă, la conflict şi la război cu forţa dialogului, a reconcilierii şi a iubirii. Ea este mamă: fie ca Ea să ne ajute să găsim pacea; noi toţi suntem fiii săi!
Ajută-ne, Marie, să depăşim acest moment dificil şi să ne angajăm să construim în fiecare zi şi în fiecare loc o cultură autentică a întâlnirii şi a păcii. Marie, Regina păcii, roagă-te pentru noi! Marie, Regina păcii, roagă-te pentru noi! Marie, Regina păcii, roagă-te pentru noi!”, le transmite Papa Francisc credincioşilor din toată lumea, potrivit unui comunicat al Episcopiei Greco-Catolică de Cluj-Gherla.
Sâmbătă seara, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla se va ruga, de la ora 18.00, la Mănăstirea Congregaţiei Surorilor Maicii Domnului din Cluj-Napoca (str. Romul Ladea, nr. 6). Iar de la ora 19.00, la Catedrala ”Schimbarea la Faţă”, de pe Bulevardul Eroilor nr. 10.
Programul din Catedrala Episcopală va începe la ora 18.00, tot prin slujba Vecerniei.
Mai puteţi citi:
FOTO Povestea „soldaţil