Herea a dechis scorul pentru giuleşteni în startul meciului, Bourceanu a egalat norocos în final, la un şut deviat de Abrudan. Meciul a fost la un pas să aibă deznodămîntul "episodului bricheta" din 2008, dar arbitrul Colţescu a reluat partida după 10 minute de întrerupere a meciului, urmare a incidentelor de pe gazon şi din tribune
Ce înseamnă un derby? Orgoliu istoric, tradiţie, entuziasm, tribune fierbinţi indiferent de cum merg echipele în campionat, plus un mix de aroganţe şi răutăcisme de sorginte levantină.
Click aici pentru VIDEO+FOTO!
Bineînţeles, Rapid - Steaua nu poate lipsi din acest film, oricît nu le-ar plăcea lui MM Stoica, Latovlevici, Chipciu şi compania! Dar un pic de înţepături benigne nu strică nicicînd la stomac înaintea unui asemenea meci, care, dacă mai începe şi cu un urgent 1-0 în favoarea nevoiaşului Rapid, împachetează în poleială o confruntare luminată nu doar de nocturnă, ci şi de torţele tribunelor giuleştene. Iar tonul vine de la cuplul Grigorie - Herea. Primul obţine o lovitură liberă de la marginea careului, finalizată cu tupeu de decarul vişiniu (8): trasor perfect de la 17 m, direct în stînga lui Tătăruşanu, pe lîngă zidul şerpuit! Liderul e trimis în corzi, dar va mai reuşi să revină precum cu Iaşiul, în etapa trecută?
Cea mai slabă repriză a Stelei
Rusescu (9) e aproape să replice imediat, dar trece pe lîngă centrarea lui Latovlevici, din 5 m! Steaua arată însă ca o trupă gripată în faţa entuziasmului şi efortului rapidist, totul se rupe la 20-25 m de poarta gazdelor. Pe stînga, Tănase e acelaşi păcălici absent, iar în dreapta Adi Popa nu găseşte încă ac de cojocul puştiului Vasile Nicolae. Doar Pintilii şi Latovlevici împing din spate, forjează cu repetate acţiuni solitare, însă trupa lui Rada acoperă cu o plasă de nepătruns zona din faţa lui Pecanha.
Reghe simte şi