Mai ţineţi minte sloganul (naiv) «Dacă nu noi, atunci cine? Dacă nu acum, atunci când?» Îl credeam definitiv pierdut.
Abia după ce executivul a învins, ne prindem cu toţii de dimensiunile reale ale dezastrului. Sigur, e o mârlănie să susţii cu ghearele şi cu dinţii un guvern pe care ai de gând să-l remaiezi a doua zi, dar la noi nu se pune. Sau să recunoşti că jumătate din echipa care a obţinut confirmarea în funcţie e incapabilă (prostia nu contează), dar la noi nu se pune... Păi, dacă s-ar fi pus, partidul de guvernământ mai întâi îşi dărâma propria emanaţie şi abia apoi ar fi elaborat nişte măsuri, care-or fi fost şi alea. Toţi gureşii vestitori ai preşedintelui ne avertizează abia acum că nu-i decât începutul, că atât creşterea sănătoasă, cât şi dezvoltarea armonioasă şi durabilă a României sunt departe, că vom mări taxele, impozitele, că vom mai tăia pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale. Iar luminiţa de la capătul tunelului nu-i decât un licurici muribund. Prin urmare, nu s-a votat nimic valabil, deşi în cunoştinţă de cauză! Nu despre asta vreau să vorbesc. Nici despre neputinţă, nici despre lipsa de idei, nici despre nenorocire. Nu vreau să procedez asemenea celor care îşi trag seva din dezastre. Suntem destul de pedepsiţi cu conducătorii pe care un cinic ar spune că-i şi merităm!
Convorbirile recente pe care le-am purtat cu prieteni sau cu necunoscuţi m-au convins că, la toate nivelurile, există idei, rezolvări ingenioase şi teorii valabile privitoare la situaţia României. Chiar şi aici, în „Adevărul", câţiva comentatori propun, săptămânal, soluţii punctuale la probleme punctuale. Zilnic am surpriza să descopăr că rezolvarea unei probleme e la o aruncătură de băţ, dar, fie din cauza haosului, fie a prejudecăţilor, eram orb, surd şi mut. Idei există, exemple există, America e redescoperită zi de zi. Specialişti valabili sunt, deşi vocea lor
