Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Berceanu nu renunţă la Compania Aeroportuară Banat

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 3 septembrie 2009 · ·

Fuziunea aeroportului „Traian Vuia” (Timişoara) cu cel din Arad naşte adevărate dispute între autorităţile locale şi oficialii din guvern. Deşi administraţiile locale din Timişoara şi Arad au respins proiectul, Ministerul Transporturilor se încăpăţânează să nu renunţe la înfiinţarea Companiei Aerporturare Banat.

În această dimineaţă, autorităţile locale din Timişoara au fost convocate, prin fax, la o întâlnire cu toţi cei implicaţi, ce va avea loc pe 9 septembrie. Invitaţia a fost lansată de secretarul de stat din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MIT), Marin Anton.

„Vă invităm miercuri, 9 septembrie, ora 11, la sediul Aeroportului Internaţional Timişoara „Traian Vuia”, la o întâlnire având ca scop o analiză de principiu a modalităţilor de înfiinţare a acestei companii, în cadrul căreia pot eventual participa, ca şi acţionari, instituţiile pe care le conduceţi. Considerăm că participarea dumneavoastră sau a reprezentanţilor desemnaţi de dumneavoastră va asigura o derulare eficientă şi transparentă a procesului de înfiinţare a noii societăţi”, se arată în documentul trimis primarilor Gheorghe Ciuhandu şi Gheorghe Falcă, preşedinţilor consiliilor judeţene Constantin Ostaficiuc şi Nicolae Ioţcu, dar şi directorilor celor două aeroporturi.

Arădenii s-au răzgândit

Deşi primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a anunţat marţi că le va cere consilierilor locali să refuze intrarea în acţionariatul Companiei Aeroportuare Banat, astăzi lucrurile au stat exact invers. În cadrul unei şedinţe extraordinare, primarul Falcă a susţinut proiectul, spunând că „ interesul este unul regional, nu doar al arădenilor”.

Astfel, toţi cei 15 consilieri prezenţi, din totatul de 23, au votat proiectul privind acordul de principiu pentru intrarea Primăriei Arad în acţionariatul Companiei Aeroportuare Banat,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 3 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 3 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Superliga – play-off: Farul Constanţa – Rapid 3-1

News.ro acum 2 ore
Echipa Farul Constanţa a învins miercuri, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia Rapid Bucureşti, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Farul a deschis scorul în minutul 3, prin Louis Munteanu, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Acelaşi juc

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 4 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Marius Tucă Show începe joi, 25 aprilie, de la ora 17.00, live pe gândul.ro. Invitată: Gabriela Firea

Cancan acum o ora
Invitata zilei este Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum 2 ore
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Ilan Şor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar limba țării să fie rusa. „Transnistria va fi de acord, în condițiile în care Rusia va fi mediator”

HotNews acum 24 minute
Oligarhul fugar Ilan Şor, președintele blocului politic „Pobeda”, înființat duminică la Moscova, se declară pentru transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Tiraspolul şi Comratul să fie puse pe picior de egalitate cu Chişinăul, iar

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

TikTok își suspendă recompensele în UE find acuzată că încurajează dependența

HotNews acum 3 ore
Rețeaua de socializare TikTok a anunțat miercuri că suspendă „voluntar” funcția noii sale aplicații TikTok Lite, care recompensează utilizatorii pentru timpul petrecut în fața ecranului, acuzată în UE că încurajează dependența, potrivit AFP. TiktokF

Vremea

București
acum

13°
mie.

8°/21°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/21°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

11°
mie.

12°/19°
joi

11°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

8°/16°
joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

mie.

6°/15°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°