Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara: Vacanţe pe apă cu carduri gold

Publicat in Adevarul, luni 13 iulie 2009 ·

Costul unei croaziere poate trece de 1.000 de euro, în funcţie de vas şi de condiţiile de pe acesta, dar şi de destinaţia aleasă. Cei care pleacă în concediu pe vapor au toate facilităţile dintr-un hotel, inclusiv piscină, club, jacuzzi şi saună.  Vacanţele în care ajungi la destinaţie cu trenul, autocarul sau chiar avionul sunt pe cale să devină învechite pentru cei care preferă apa. Maşinile pot fi înlocuite cu vase elegante de croazieră, la preţuri nu doar pentru bogaţi, ci şi pentru cei care vor să încerce senzaţii noi. O croazieră durează cel puţin o săptămână, dar poate ajunge chiar şi la 20 de zile.

Timişorenii care vor să aibă parte de vacanţe pe apă trebuie să scoată din buzunar, pentru început, aproximativ 500 de euro, la care se va adăuga o sumă egală care să acopere taxele suplimentare, asigurările şi taxele portuare. Majoritatea amatorilor de croaziere pleacă în călătoriile pe mare din porturile italiene, iar până acolo pot ajunge pe cont propriu sau pot fi îndrumaţi de către agenţii de turism.

Vor în Spania sau Tunisia

Deşi pe listele agenţiilor se află şi nenumărate destinaţii exotice, cu preţuri extrem de ridicate, timişorenii optează mai ales pentru Marea Mediterană. Un top trei ale destinaţiilor de croazieră conţine ţări ca Spania, Croaţia sau Tunisia, mai accesibile din punct de vedere financiar. „Când vine vorba despre croaziere, majoritatea clienţilor noştri au peste 30 de ani şi pleacă în croazieră cu familia. Cele mai multe cereri le avem vara şi toamna. Turiştii merg în croaziere pentru că este interesant, vizitează mult mai mult, dar nu sunt obosiţi, stau în vapor ca într-un hotel”, a explicat Felicia Amoaşei, angajată a unei agenţii de turism din Timişoara.

Hotel plutitor

Estul Îndepărtat ca destinaţie de croazieră se caută mai ales primăvara şi toamna, în timp ce Marea Mediterană este ale

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum o ora
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum o ora
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Ministrul Sănătății: Anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală

Wall-Street.ro acum 50 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că are în vedere un proiect care presupune compensarea tratamentului contraceptiv, dacă o femeie tânără doreşte acest lucru. Întrebat dacă are în vedere un proiect care presupune compensarea anticonc

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum o ora
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum 2 ore
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 3 ore
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar / Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire

News.ro acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi, după deciaia CSM prin care judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, Ioana Ancuţa Popoviciu, nu va fi suspendată din funcţie, că nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de înt

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 4 ore
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Rafila: În România, circa 20% din totalul cheltuielilor din sănătate sunt suportate de pacienţi

Mediafax acum 2 ore
„Ieri (miercuri - n.r.) am venit de la reuniunea miniştrilor Sănătăţii de la Bruxelles. Unul dintre principalele elemente de discuţie este contribuţia pacienţilor, contribuţia personală a pacienţilor pentru servicii medicale şi medicamente. În Român

Hidrologii au emis o avertizare cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe

News.ro acum 2 ore
Specialiştii INGHA anunţă, joi, cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe, până vineri la ora 10.00. ”Ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană ȋnaltă şi propagării, hidrologii I.N.H.G.A.

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

11°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°