Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai mulţi israelienii s-au însemnat cu fierul înroşit în foc pentru a-şi demonstra solidaritatea cu animalele

Publicat in Adevarul, joi 27 iunie 2013 ·

Un grup israelian de protecţie a animalelor se opune abuzului asupra animalelor şi folosirii lor în industria divertismentului. Prin aceste solicitări, activitatea grupului nu se deosebeşte cu nimic faţă de alte asemenea organizaţii, însă membrii lui duc la alt nivel protestul faţă abuzul animalelor: se lasă însemnaţi cu fierul înroşit în foc în semn de solidaritate cu animalele crescute la ferme.

Criticii, inclusiv câţiva activişti pentru drepturile animalelor, susţin că acest protest este exagerat. Mişcarea se numeşte „269Life“ şi s-a lansat anul trecut în Tel Aviv prin prima însemnare publică cu fierul înroşit. De atunci, această „modă“ s-a extins în Italia, SUA şi Argentina. Miercuri, 11 persoane s-au însemnat în capitala Cehiei, Praga, notează „Associated Press“ (AP).

Numele grupului derivă dintr-un număr marcat pe un viţel pe care activiştii l-au întâlnit la o fermă israeliană. Au ales numărul 269 pentru a personaliza viţelul, care încă este în viaţă. „Scopul nostru este să arătăm durerea şi tortura pe care le suportă animalele în fiecare zi, să arătăm cum e să trăieşti cu această stare zi de zi“, declară grupul pe site-ul lor.

Marcări publice

În ultimele luni, grupul a pus în scenă spectacole senzaţionale şi, uneori, macabre, pe străzile Israelului. Au eliberat găini şi au decorat fântâni arteziene cu capete de vacă în timp ce colorau apa lor într-un roşu aprins. Anul trecut, trei activişti au stat într-o cuşcă din piaţa centrală din Tel Aviv, legaţi cu sârmă ghimpată şi cu etichete cu numărul 269 ataşate de urechi. Unul câte unul, au fost scoşi afară din cuşcă de bărbaţi mascaţi şi ţinuţi cu forţa la pământ pentru a fi marcaţi cu fierul înroşit, totul petrecându-se sub ochii înmărmuriţi ai trecătorilor.

„Ceea ce e cu adevărat neplăcut este senzaţia, sentimentul că ţi se smulge pielea, şi poţi simţi mir

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lista medicamentelor compensate și gratuite, extinsă cu 28 de molecule noi pentru tratarea bolilor cronice

HotNews acum 45 minute
​Ministerul Sănătății a anunțat, marți, introducerea a 28 de noi molecule pe lista medicamentelor compensate și gratuite pentru tratarea bolilor cronice. Actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024. Me

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

Sebastian Burduja: Candidez pentru Primăria Capitalei pentru că vreau ca bucureştenii, pentru prima dată după mulţi ani, să nu mai fie forţaţi să aleagă răul cel mai mic

News.ro acum 31 minute
Liderul PNL Bucureşti Sebastian Burduja a declarat, referitor la nominalizarea de către liberali pentru a candida la Primăria Capitalei, că bucureştenii merită un model liberal de administraţiei şi a adăugat că are un plan pentru „Bucureştiul Viitor

Miniștrii pregătesc proiecte cu impact regional / Ședință de Guvern la TIMIȘOARA, joi

Gandul acum o ora
Guvernul se va întruni într-o ședință specială joi, 25 aprilie, în Timișoara, pentru a aproba proiecte cu impact major regional, a anunțat marți Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Executivului. Vom avea o ședință specială, aș putea spune, în

UEFA a comunicat lista arbitrilor pentru EURO 2024. Patru arbitri români vor fi prezenţi în Germania

Mediafax acum 3 ore
Comisia de Arbitri UEFA a anunţat marţi oficialii de joc pentru partidele de la EURO 2024 din Germania. Au fost nominalizaţi 18 arbitri de centru împreună cu asistenţii lor şi oficiali VAR, pentru cele 51 de partide de la turneul final. Un central r

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 2 ore
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

CEDO condamnă România pentru achitarea în 1990 a doi ofițeri acuzați de crime legate de Holocaust

Ziare.com acum o ora
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi, 23 aprilie, România pentru revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust, în urma rejudecării şi achitării în anii 1990 a doi ofiţeri, condamnaţi în anii 19

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a Nadiei Florentina Racz, fost inspector-șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor, pen

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum 3 ore
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

14°
mar.

7°/16°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/13°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

3°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

13°
mar.

5°/17°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°