Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatorul PDL Gheorghe David şi-a anunţat trecerea la PSD

Publicat in Adevarul, marți 26 iunie 2012 ·

Senatorul PDL Gheorghe David a anunţat, marţi, în plenul Senatului, că îşi încetează activitatea în grupul senatorial al democrat-liberalilor şi că va activa în continuare în grupul PSD, informează Mediafax.

Surse democrat-liberale au declarat, luni, că senatorul PDL se va înscrie în PSD.

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a spus că se aşteaptă ca Gheorghe David să facă anunțul în plenul Parlamentului de astăzi.

„Mă aştept ca în plenul de astăzi (luni- n.r.) domnul Gheorghe David să anunţe că trece la noi. Mai întâi se anunţă în plenul Parlamentului orice astfel de transfer. În momentul în care face anunţul, devine oficial", a declarat Ilie Sârbu.

Senatorul PDL Gheorghe David s-a aflat, în urmă cu o săptămână, la sediul PNL, în timp ce avea loc şedinţa conducerii liberalilor, acesta spunându-le ziariştilor că a venit să salute pe cineva.

Chestionat dacă se află totuşi în negocieri pentru a trece în rândul liberalilor, Gheorghe David a răspuns atunci:

„Nu sunt în negocieri cu nimeni, am oferte. Am trecut pe la sediul PNL, dar nu am nicio treabă, nu am fost la şedinţe".

Senatorul mai spunea că, „deocamdată", rămâne în PDL.

Senatorul PDL Gheorghe David este secretar al Senatului. Gheorghe David ar deveni al doilea parlamentar de Timiş care trece de la PDL la PSD, după ce Gheorghe Ciobanu a făcut acelaşi lucru în luna aprilie 2012.

Un alt parlamentar PDL de Timiş, Marius Cristinel Dugulescu, şi-a anunţat, tot în luna aprilie, trecerea de la PDL la PNL.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum o ora
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Ministrul Sănătății: Anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală

Wall-Street.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că are în vedere un proiect care presupune compensarea tratamentului contraceptiv, dacă o femeie tânără doreşte acest lucru. Întrebat dacă are în vedere un proiect care presupune compensarea anticonc

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 2 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum 2 ore
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Alina Gorghiu: Dosarul Mineriadei, o veche restanţă a statului român şi a justiţiei din România, a fost un parcurs sinuos al acestui dosar / Avem o obligaţie pe care sper să ne-o onorăm, ca stat, faţă de societatea românească

News.ro acum o ora
Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei, a declarat joi despre dosarul Mineriadei din 1990 că este o veche restanţă a statului român şi a justiţiei din România ea precizând că a fost un parcurs sinuos al acestui dosar. ”Avem o obligaţie pe care sper să n

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 3 ore
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 2 ore
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar / Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire

News.ro acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi, după deciaia CSM prin care judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, Ioana Ancuţa Popoviciu, nu va fi suspendată din funcţie, că nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de înt

Rafila: În România, circa 20% din totalul cheltuielilor din sănătate sunt suportate de pacienţi

Mediafax acum 2 ore
„Ieri (miercuri - n.r.) am venit de la reuniunea miniştrilor Sănătăţii de la Bruxelles. Unul dintre principalele elemente de discuţie este contribuţia pacienţilor, contribuţia personală a pacienţilor pentru servicii medicale şi medicamente. În Român

Hidrologii au emis o avertizare cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe

News.ro acum 2 ore
Specialiştii INGHA anunţă, joi, cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe, până vineri la ora 10.00. ”Ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană ȋnaltă şi propagării, hidrologii I.N.H.G.A.

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

11°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°