În urma unui audit realizat de Corpul de control al ministrului Economiei, instituţia a anulat patru licitaţii în sumă totală de 69.180.097,42 lei. Auditul a scos la iveală faptul că licitaţiile au fost organizate, în august 2011, astfel încât doar anumite companii să fie declarate câştigătoare.
Potrivit unui comunicat al ministerului, licitaţiile anulate vizau atribuirea de contracte de prestări de servicii după cum urmează:
1. Lucrări de închidere, punere în siguranţă şi ecologizare al obiectivului minier „Mina Certej - iazurile Valea Miresului şi Valea Mealu, jud Hunedoara“, câştigată de ofertantul Asocierea SC ECO INVEST SRL /HIDROCONSTRUCŢIA/TPSUT, cu o propunere financiară de 12.437.197 de lei, fără TVA. Contractul a fost atribuit în 18 noiembrie 2011;
2. Lucrări de închidere, punere în siguranţă şi ecologizare al obiectivului minier „Mina Teliuc - iazurile nr. 1, 2 şi 3, jud Hunedoara“, câştigată de ofertantul Asocierea SC ECO INVEST SRL & SC TPSUT Mehedinţi & SC DRUPO SRL, cu o propunere financiară de 7.086.945 de lei, fără TVA. Contractul a fost atribuit în 6 decembrie 2011;
3. Lucrări de închidere, punere în siguranţă şi ecologizare al obiectivului minier „Mina Baia Sprie - Iazul Tăuţii de Sus, jud Maramureş“, câştigată de ofertantul SC PETRO CONSTRUCT SRL, cu o propunere financiară, de 24.375.875,94 lei, fără TVA. Contractul a fost atribuit în 30 martie2012;
4. Lucrări de închidere, punere în siguranţă şi ecologizare al obiectivului minier „Mina Dealu Negru Inferior - iazurile Dealu Negru şi Pârâul Cailor, jud Suceava“, câştigată de ofertantul Asocierea SC IRIDEX GROUP CONSTRUCŢII SRL şi CARTEL BAU, cu o propunere financiară de 11.890.383,21 lei, fără TVA. Contractul a fost atribuit în 30 martie 2012.
Neregulile descoperite de Corpul de control, în toate cele patru cazuri, sunt:
- diminuarea nejustificată a ca