Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape 2.000 de români, înscrişi în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem

Publicat in Mediafax, marți 16 aprilie 2013 ·

Aproape 2.000 de români sunt înscrişi în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem, funcţional din 2013, astfel că pacienţii care nu au donator înrudit pot beneficia de tratament în ţară, şi nu doar în străinătate, ca până acum, spune directorul Registrului, Aurora Dragomirişteanu.

Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celele Stem Hematopoietice (RNDCSH) a fost pus în funcţiune în acest an.

"Până acum, pacienţii fără donator înrudit aveau o singură şansă: să meargă pentru transplant în străinătate. Acum, aceste proceduri pot fi realizate în ţară. De la începutul acestui an, avem, pentru prima dată, Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari şi şansa de a găsi persoane compatibile în ţară şi străinătate, întrucât RNDVCSH este conectat la reţeaua mondială", a spus Dragomirişteanu.

Graţie Registrului, a fost identificat primul donator român pentru un pacient din Rusia şi a fost făcut primul transplant cu celule aduse din Bruxelles, unui pacient din România, a mai spus directorul Registrului Naţional.

Dragomirişteanu a mai spus că, pentru unii dintre pacienţi, căutarea unui donator este în fază avansată, aceasta putând dura cam două-trei luni, până la confirmări de la registrele internaţionale.

"Căutăm deja donatori pentru toţi pacienţii care au indicaţie de transplant şi nu au donator în familie. În general, 20 la sută dintre transplanturile de măduvă sunt pentru copii, restul, la adulţi", a precizat directorul medical al Institutului Fundeni, dr. Alina Tănase.

Tot dr. Tănase a explicat că celulele stem sunt considerate componentele de bază ale vieţii, care stau la baza formării oricărui tip de celulă din organism. "Celulele stem hematopoietice sunt celule capabile să se transforme în orice tip de celulă adultă a sângelui şi a sistemului imunitar. Aceste celule se găsesc în măduva osoasă. Se pot recolta

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Boloş, după ce S&P a reconfirmat ratingul suveran al României şi perspectiva stabilă: Aceste investiţii despre care tot vorbesc încep să-şi facă simţită prezenţa / Şomajul, aproape de minimele istorice / La capitolul reforme încă mai avem de muncă

News.ro acum 8 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, afirmă, luni seară, după ce Agenţia S&P a reconfirmat ratingul suveran al României şi perspectiva stabilã, că investiţiile la care a tot făcut referire ”încep să-şi facă simţită prezenţa”. Ministrul afirmă, însă,

Şeful AIEA afirmă că "ne apropiem periculos de un accident nuclear" la centrala din Zaporojie

Mediafax acum 3 ore
"Ne apropiem periculos de un accident nuclear", a declarat Rafael Grossi, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), în faţa Consiliului de Securitate al ONU. Centrala nucleară, cea mai mare din Europa, a fost supusă mai multo

Vânzări - Auto - 16 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Horia Constantinescu a demisionat de la şefia ANPC să candideze la Primăria Constanţa

Mediafax acum 11 ore
Într-un comunicat de presă transmis luni de Biroul de Presă al candidatului PSD la Primăria municipiului Constanţa, Horia Constantinescu şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al ANPC. „Astăzi am încheiat un episod important pentru întreaga

Şeful armatei israeliene spune că Israelul va răspunde atacului iranian

Mediafax acum 6 ore
Şeful Statului Major al armatei israeliene a declarat că Israelul va răspunde la atacul cu rachete al Iranului din weekend, dar nu a precizat când şi cum. Netanyahu îndeamnă comunitatea internaţională să "rămână unită" împotriva Iranului. Reprezenta

Rapid fără victorie în play off-ul Superligii, după a patra înfrângere, în faţa lui Sepsi OSK

Mediafax acum 7 ore
Golul din ultimul minut suplimentar de joc al croatului Gabriel Debeljuh a adus luni victoria celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe în ultimul meci al etapei a patra a play off-ului Superligii la fotbal. Covăsnenii au învins Rapid Bucureşti, pe Stadionu

Un restaurant din Italia oferă sticle de vin gratis clienţilor care lasă telefoanele la intrare

Mediafax acum 4 ore
Un restaurant italian oferă o sticlă de vin gratis clienţilor care renunţă la telefoanele mobile în timpul mesei. Angelo Lella, proprietarul restaurantului Al Condominio, deschis în luna martie în oraşul nordic Verona, a declarat că scopul este de a

Ionuţ Stroe, după ce Geoană a spus că a câştigat funcţia la NATO pe persoană fizică: De la Dăbuleni până la NATO, toţi oamenii au muncit pentru acest om / Puţină modestie nu strică, mai ales în politică

News.ro acum 10 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat luni, după ce Mircea Geoană a spus că a câştigat funcţia la NATO pe persoană fizică, că de la Dăbuleni până la NATO, toţi oamenii au muncit pentru acest om şi puţină modestie nu strică, mai ales î

Casa Albă despre atacul Iranului asupra Israelului: "Un eşec spectaculos şi stânjenitor"

Ziare.com acum 8 ore
Atacul Iranului, cu drone şi rachete, asupra Israelului a fost "un eşec spectaculos şi stânjenitor", a declarat luni, 15 aprilie, John Kirby, purtătorul de cuvânt pentru securitate naţională al Casei Albe. Kirby a subliniat, de asemenea, rolul esenţ

Ministrul Economiei: Încă nu s-a desfăşurat licitaţia pentru plaje. 1 Mai bate la uşă / Să nu ne mirăm de ce ajunge şezlongul să coste 100 de lei

HotNews acum 7 ore
Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a declarat luni seară, într-o emisiune la Prima News, că încă nu s-a desfăşurat licitaţia pentru plaje, iar 1 Mai bate la uşă. Potrivit lui, o concesiune pe termen scurt înseamnă costuri mai mari, iar astfel „

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/30°
mie.

12°/22°
joi

8°/11°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

12°
mar.

12°/29°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

3°/13°
Constanta
acum

14°
mar.

14°/24°
mie.

16°/21°
joi

10°/15°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

8°/25°
mie.

6°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

mar.

7°/27°
mie.

6°/11°
joi

6°/13°
vin.

3°/12°