Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Femeia găsită moartă în pădurea Dumbrava a fost identificată

Publicat in Adevarul, marți 26 aprilie 2011 ·

Oamenii legii au stabilit că femeia avea 42 de ani, iar familia ei îi anunţase dispariţia în urmă cu aproximativ o lună.

Citiţi şi:

VIDEO - Femeie moartă de o lună,găsită în pădurea de lângă Hilton (GALERIE FOTO)

Bărbat de 80 de ani,găsit mort în casă,la Mediaş

Poliţiştii spun că, până acum, în cazul femeii nu sunt suspiciuni de omor.

„În urma investigaţiilor efectuate de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Sibiu a fost stabilită identitatea victimei – A.M, în vârstă de 42 de ani, domiciliată în municipiul Sibiu. Femeia la data de 29 martie a.c., a fost declarată ca dispărută de la domiciliu de către soţul acesteia. Identitatea acesteia a fost confirmată de familie.

În ceea ce priveşte împrejurările în care a survenit decesul, cercetările continuă, până în prezent nu există suspciuni de omor”, precizează Luciana Balteş, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Cadavrul femeii a fost găsit joi, 21aprilie, în pădurea Dumbrava, de către un grup de salvamontiști care făceau în zonă un concurs de orientare turistică. Aceștia au alertat autoritățile, iar la fața locului au ajuns polițiști, criminaliști și echipaje de la SPIR.

Pe corpul neînsufleți oamenii legii au găsit arsuri, iar lângă el, un bidon cu benzină. Anchetatorii nu exclud ipoteza unei sinucideri.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 39 minute
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum o ora
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Tânără reținută după ce a înlocuit banii părinților săi cu bancnote false. Cum au aflat aceștia ce a făcut fiica lor

Ziare.com acum o ora
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către o mămică / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 9 minute
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către o mămică, femeia care a agresat-o fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Pol

Plata pensiilor aferente lunii mai se va face înainte de Paște

Radio Mures acum o ora
Plata pensiilor aferente lunii mai se va face înainte de Paști. Guvernul a adoptat în ședința de joi actele normative necesare, astfel că peste nouă milioane de lei vor fi direcționați în avans către poștă și către băncile comerciale cu care sunt în

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 5 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Premierul Ungariei susține că vine ”epoca suveraniştilor”. Orban: ”Ordinea mondială liberal-progresistă a eşuat”

Ziare.com acum o ora
În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă, a afirmat joi, 25 aprilie, premierul ungar Viktor Orban, în discursul de desc

ARTISTUL FENOMEN AL MOMENTULUI, BURNA BOY, VINE ÎN PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA LA UNTOLD

Wall-Street.ro acum o ora
STILUL AFROBEAT A DEVENIT UN FENOMEN DE MASĂ, IAR BURNA BOY ESTE CONSIDERAT SUPERSTARUL GLOBAL AL ACESTUI GEN MUZICAL. SHOW-URILE ARTISTULUI SUNT SOLD OUT ÎN CÂTEVA MINUTE, IAR RECENT A FOST INCLUS DE REVISTA TIME ÎN CLASAMENTUL CELOR MAI INFLUENTE

Percheziții la Complexul Energetic Oltenia. Sunt vizate fapte din perioada 2022-2024

HotNews acum 2 ore
Procurorii DNA fac percheziții, joi, în București și în trei județe, fiind vizate activitatea comercială a Complexului Energetic Oltenia, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. Sediul DNAFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro Conform surselor cita

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°