Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mesaj al unui binecunoscut preot din Buzău de susţinere a protestatarilor

Publicat in Adevarul, luni 23 ianuarie 2012 ·

O primă voce din rândul Bisericii se face auzită în aceste zile, în legătură cu protestele antiguvernamentale din toată ţara. Preotul buzoian Mihail Milea, cel care deţine o fundaţie umanitară şi câteva aşezăminte de bătrâni şi copii, a transmis prin intermediul presei un mesaj de susţinere a românilor care protestează în mod democratic.

Iată conţinutul mesajului:

„Atunci când o mică parte a trupului nostru omenesc suferă, durerea se transmite îndată la întreaga fiinţă umană. Atât trupul, cât şi sufletul din noi formează un tot unitar: omul. De aproape două săptămâni, o mică parte din populaţia ţării noastre, în semn de disperare, a ieşit în stradă pentru a-şi manifesta în mod democratic, fără violenţă, nemulţumirile din toate punctele de vedere.

Biserica nu poate sta indiferentă în faţa acestei realităţi dramatice prin care trece poporul nostru român, ca de altfel şi alte multe state europene şi nu numai. Chiar dacă ar fi doar o singură persoană pe stradă, nu putem sta totuşi nepăsători; cu atât mai mult când, în aceste zile, au protestat zeci de mii de românii atât în ţară, cât şi în afară: Spania, Italia, Anglia, Franţa etc.

Ca preot ortodox mă simt îndurerat când zăresc oameni săraci în vremea noastră căutând înfometaţi hrană prin tomberoanele puse pentru depozitarea gunoiului şi a resturilor menajere. Trist, dar adevărat!

De câte ori citesc în Evanghelie pasajul biblic cu „Samarineanul milostiv”(Luca X), mă revoltă sufleteşte atitudinea acelor slujitori care au trecut fără nicio sensibilitate sufletească pe lângă acea persoană aflată pe stradă, într-o stare muribundă, abandonat de toată lumea. De multe ori m-am pus în pielea acelei persoane - defavorizată, însângerată şi batjocorită - aflată pe drum în plină zi, cu mulţi trecători umblând pe ambele sensuri.

Nu fac parte din niciun partid politic; pentr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei femei au fost lovite de un autobuz pe o trecere de pietoni. Care e starea victimelor

Ziare.com acum o ora
Un autobuz al societății gălățene de transport public a intrat sâmbătă în trei femei aflate pe trecerea de pietoni pe strada 1 Decembrie 1918 din Galați. Șoferul autobuzului, în vârstă de 48 de ani, a surprins și accidentat cele trei femei, cu vârst

Unul dintre suspecții în cazul asasinării omului de afaceri Adrian Kreiner va fi adus în ţară

HotNews acum 4 ore
Marian Cristian Minae, unul dintre cei trei suspecți în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, va fi adus în România, din Irlanda, a anunțat sâmbătă ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Masina de politieFoto: Adrian Ilincescu/ Hot

Cluj: Copil de doi ani, căzut de la etaj. El a fost găsit conştient şi cooperant

News.ro acum 3 ore
Un copil în vârstă de doi ani a căzut, sâmbătă, de la etajul al doilea al unui bloc de locuinţe din municipiul Cluj-Napoca. Echipajele de salvare trimise la faţa locului l-au găsit pe micuţ în viaţă, conştient şi cooperant.

Premierul Marcel Ciolacu „Gabriela Firea n-a avut nicio treabă cu azilele groazei“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, că Gabriela Firea "n-a avut nicio treabă cu azilele groazei", iar "nenorocirile" de acolo erau cunoscute, fiind organizat şi "clocit" un atac cu câteva luni înainte ca el să fie numit în fruntea Guvernul

Vacanța de primăvară începe în 27 aprilie / Calendar Evaluare Națională și Bacalureat 2024

HotNews acum o ora
Elevii și copiii de grădiniță vor intra în vacanța de primăvară începând din 27 aprilie și până în 7 mai, a treia zi de Paște, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. După vacanța de Paște, elevii se vor întoarce la școală pentru ulti

Ciolacu: Faptul că lună de lună reuşim să ducem inflaţia într-un trend descendent, chiar accelerat, mie personal, îmi arată foarte clar că suntem în drumul economic corect

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Marcel Ciolacu afirmă că inflaţia este pe un trend descendent, iar acest lucru se observă în fiecare lună. El a reafirmat că procentul cu care veniturile populaţiei au crescut este mai mare decât procentul cu care preţurile s-au major

Incendiu la acoperişul unui bloc din Rădăuţi. Pompierii evacuează locatarii de pe două scări - VIDEO, FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la acoperişul unui bloc de locuinţe din municipiul Rădăuţi. La faţa locului intervin pompierii suceveni care, concomitent cu acţiunea de stingere a incendiului, acţionează pentru evacuarea locatarilor de pe două scăr

Formula 1: Max Verstappen, pole-position în China - Dezastru pentru Lewis Hamilton

HotNews acum 3 ore
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din China, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică (este al 100-lea pole din istori

Importurile de gaze au crescut cu 18,2%, în primele două luni din 2024. Producţia s-a majorat cu 2%

Wall-Street.ro acum 3 ore
România a importat, în primele două luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 207.200 tone echivalent petrol (tep), cu 18,2% mai mare (+31.900) faţă de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Insti

Vântul puternic suspendă manevrele în porturile de la Marea Neagră

Mediafax acum 3 ore
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că au fost suspendate manevrele navelor în toate porturile de la malul Mării Negre, din cauza vântului puternic. Măsura a fost luată din motive de siguranţă, pentru a proteja

Vremea

București
acum

14°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

7°/17°
mar.

7°/12°
Iasi
acum

14°
sâm.

5°/14°
dum.

7°/15°
lun.

5°/11°
mar.

4°/13°
Constanta
acum

12°
sâm.

9°/12°
dum.

8°/15°
lun.

10°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

1°/13°
dum.

3°/13°
lun.

5°/12°
mar.

4°/16°
Timisoara
acum

14°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/14°
lun.

5°/12°
mar.

4°/12°