După fotbalul românesc, cea mai mare glumă din România este, de departe, ”vânzarea Rapidului”. Patronul acestui club, celebra vulpe George Copos, scoate clubul la vânzare ori de câte ori i se pare că zărește un fraier la orizont. Individul, care își bate joc de Rapid de când e lumea și pământul, este precum un câine care dă din coadă de fiecare dată când vede un os. Fie el român, sas, ungur, israelian, grec sau chiar marțian, clientul lui Georgel este de obicei un ”inocent” care se pune la masa negocierilor cu patronul giuleștean așa cum un sinucigaș se leagă de liniile căii ferate, așteptând ceva mai ”bun”.
În ultimii ani au existat o mulțime de fraieri din țară și de peste hotare care au încercat să-și facă un nume în fotbalul românesc prin preluarea Rapidului. Tactica lui Copos de a-i atrage nu era una rea, întrucât despre acest om poți spune orice, îl poți face comunist, zgârcit, inculpat, dar niciodată nu poți spune că e prost. Revenind la tactică, avarul ieșea la început pe piață cu o declarație de genul: ”M-am săturat. Nu mai suport. Mă simt hăituit. Planeta se scufundă și eu nu mai pot face față, fapt pentru care vând Rapidul pe 1 LEU”. Odată ce auzeau această declarație, ”inocenții” intrau pe pista preferată de George Copos, cea a începerii unor eventuale negocieri. Normal, ei nu erau deosebit de proști, astfel încât să creadă că vulpea își vinde clubul doar pe 1 LEU, însă trăiau cu speranța că, fie și o șmecherie la mijloc, aceasta nu era una extrem de costisitoare. În cele din urmă aflau însă vestea care le trăia craca de sub picioare: Copos le cere un leu, însă legat de Ateneu!
”Oamenii de afaceri” aflau, pas cu pas, că șiretul domn Copos, pe lângă leul simbolic, le mai cere și achitarea datoriilor către x sau y fost acționar, chiria stadionului, salariile restante pe ultimele câteva sute de luni, restanțe către apa rece, restanțe la cu
