La exact douăzeci de ani de la acel sângeros 14 iunie 1990, fostul preşedinte nu are regrete. Ion Iliescu este în continuare convins că „Piaţa Universităţii“ a fost o inacceptabilă oază de „legionarism“.
La doar o lună de la „Decembrie 1989", cu un reflex comunist într-o democraţie mai mult imaginară, Ion Iliescu făcea primul apel la oamenii muncii. Contextul era dat de revolta partidelor istorice faţă de decizia FSN de a participa la alegerile electorale.
Mai citeşte şi:
Petre Roman:„Minerii n-au venit spontan!“
La 28 ianuarie 1990, minerii au venit, aşadar, pentru prima dată, să pună umărul la consolidarea democraţiei formate în jurul „emanaţilor" Revoluţiei. Peste 5.000 de mineri, înarmaţi cu bâte şi lanţuri, s-au prezentat în Capitală pentru a-i intimida pe susţinătorii partidelor care erau altceva decât FSN.
Peste trei săptămâni, la 18 februarie 1990, ca răspuns la organizarea unei noi manifestaţii antiguvernamentale, minerii din Valea Jiului au luat din nou drumul Bucureştiului. Legătura dintre Putere şi proletari - stâlpii socialismului intrat în comă cu două luni în urmă- se consolidase, iar minerii păreau să-şi respecte promisiunea făcută la sfârşitul lui ianuarie: veneau în Capitală ori de câte ori era nevoie.
„Roman a înţeles minerii. Nu-l vom uita!"
DECEMBRIE '89: Studentul ucis în casă de glonţul ricoşat din umărul tatălui său
Cu o autoritate asumată în urma celor două intervenţii prin care „au salvat" România de „pericolul" partidelor istorice, minerii organizează, la 7 martie, propria grevă. Motivul: FSN încă nu îşi îndeplinise datoriile faţă de ei. O listă în 29 de puncte a fost aprobată de Front, la foc rapid, pe 14 martie, când, aşa cum arăta ziarul „Zori Noi" din Petroşani, „Guvernul României - prim-ministrul Petre Roman a înţeles MINERII. Nu-l vom uita!". Nu l-au uitat.
@N
