Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simona, soţia lui Dorinel Munteanu, a dezvăluit amănunte inedite din viaţa ei alături de antrenorul liderului Ligii 1

Publicat in Adevarul, miercuri 8 decembrie 2010 ·

Sunt căsătoriţi de peste 20 de ani, însă fotbalul i-a ţinut mult timp departe unul de celălalt. „Am trecut prin perioade foarte grele", recunoaşte Simona Munteanu, soţia lui Dorinel, sau „Munti", sau, mai nou, antrenorul liderului Ligii 1, Oţelul Galaţi.

Dorinel Munteanu este un tip destul de secretos atunci când vine vorba despre viaţa lui privată.

Iar iubita sa, femeia alături de care este din adolescenţă, îi seamănă: este discretă şi încearcă să se ţină departe de lumina reflectoarelor.

Cu toate astea, Simona Munteanu a acceptat să-şi deschidă sufletul pentru cititorii Click! şi a dezvăluit amănunte intime din viaţa ei alături de fostul internaţional român.

„Viaţa noastră nu a fost deloc uşoară. Am traversat nişte perioade foarte grele, crunte", îşi începe doamna Munteanu povestirea.

„Cât timp a jucat în Germania a fost bine, însă când a plecat de la Koln, lucrurile s-au schimbat. Este foarte greu să reuşeşti să menţii o relaţie la distanţă. Noi am trecut cu bine, speranţa că vom fi la un moment dat împreună din nou şi rugăciunile mele ne-au făcut să mergem mai departe. În ultimii ani am stat mai mult timp despărţiţi decât împreună!"

Nevasta tehnicianului de la Oţelul Galaţi mărturiseşte că a făcut cu greu faţă situaţiilor în care îşi dorea să fie alături de iubitul ei şi să-l susţină, dar nu putea:

Citeşte şi:

Munteanu: "Am jucători de care sunt mândru"

Dorinel Munteanu: "Vom renunţa decât la un jucător! Râpă e cel mai curtat!"

Dorinel: ”În retur vreau mai multe puncte ca în tur”

Munteanu: ”Alte echipe se bat la titlu, nu Oţelul”

"Au fost momente în care nu am putut să ne bucurăm împreună sau să plângem unul pe umărul celuilalt. Vorbeam doar la telefon şi, chiar dacă ne simţeam stările şi trăirile celuilalt, nu puteam fi pe deplin împreună".

Simona Munteanu s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 3 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 3 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 6 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 6 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 5 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 4 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 3 ore
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

UEFA a comunicat lista arbitrilor pentru EURO 2024. Patru arbitri români vor fi prezenţi în Germania

Mediafax acum 11 ore
Comisia de Arbitri UEFA a anunţat marţi oficialii de joc pentru partidele de la EURO 2024 din Germania. Au fost nominalizaţi 18 arbitri de centru împreună cu asistenţii lor şi oficiali VAR, pentru cele 51 de partide de la turneul final. Un central r

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/17°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

10°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/20°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

7°/16°
joi

6°/10°
vin.

5°/14°
sâm.

5°/17°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

4°/17°
sâm.

7°/18°