Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patronul unui pub din Timişoara, mort în condiţii suspecte

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 30 septembrie 2009 ·

Ungurul care a adus în România brunchul şi care a făcut carieră gătindu-le lui Rosapepe şi soldaţilor americani în Irak a fost găsit mort aseară. Decesul a survenit în condiţii suspecte, potrivit poliţiştilor. Patronul The Irish Public House de lângă tribunalul din Timişoara, Gellert Tallian, de 35 de ani, născut în Sighet şi stabilit de ceva vreme la Remetea Mare, a fost descoperit mort, pe drumul dintre Hitiaş şi Topolovăţ. Bărbatul era într-un şanţ, sub motocicleta Kawasaki.

Tallian a fost dat dispărut duminică, după ce a plecat la un picnic cu prietenii pasionaţi de enduro pe două roţi, pe traseul Timişoara – Topolovăţ – Buziaş şi s-a rătăcit de grup. „Am plecat într-o tură pe ruta Timişoara-Topolovăţ-Buziaş. Noi ne-am oprit la un picnic, pe malul Timişului. Gellert Tallian nu făcea parte din clubul nostru, dar venea cu noi des. Am trimis azi băieţii să caute pe traseu, pentru că numai pe acolo putea fi”, a declarat Claudiu Coboreanu, preşedintele clubului Timişoara Bikers. Poliţiştii spun că trupul motociclistului a fost găsit tot de către prietenii săi. „Bărbatul a fost descoperit într-un canal plin cu apă, situat pe marginea drumului, între Hitiaş şi Topolovăţu Mare, cu motocicleta peste el. Canalul este destul de adânc şi, probabil, din acest motiv nu l-a observat nimeni. Echipa de criminalişti a demarat cercetările pentru a stabili din ce cauză a decedat”, a declarat Andrei Emil, de la Biroul de presă al Poliţiei Timiş.

Poliţiştii încearcă acum să stabilească dacă a fost vorba de un accident rutier sau dacă motociclistul a fost aruncat în canalul plin cu apă. A lansat conceptul „Sunday brunch” Tallian Gellert a făcut furori prin Timişoara în toamna lui 2006 când a instituit brunchul duminical în localul pe care şi-l deschisese în centrul oraşului. Venise direct din Irak, unde le-a gătit hrană energizantă soldaţilor.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 7 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 6 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 11 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 12 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 8 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 11 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Psiholog: Marijuana din România este stropită cu pesticide și otravă de şobolani

HotNews acum 24 minute
Psihologul Eduard Bondoc, doctor în medicină în cadrul Clinicii de Psihiatrie din Craiova, a atras atenţia că marijuana din România nu este recreativă, aşa cum se întâmplă în Olanda, ci poate fi stropită cu insecticide, pesticide sau chiar otravă de

Fraţii Maior, la start în a doua etapă din Campionatul Mondial de Raliuri

Mediafax acum o ora
La nici o săptămână după ce colegii lor de la Napoca Rally Academy au scris istorie pentru automobilismul sportiv românesc, Simone Tempestini şi Sergiu Itu câştigând etapa europeană din Ungaria, Norbert şi Francesca au avut un start bun în competiţi

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 9 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Vremea

București
acum

vin.

5°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

5°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°