Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dănilescu: "Jucăm marţi ? Asta e, dacă a hotărît Liga!". Manea face scandal!

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 11 mai 2010 ·

Constantin Dănilescu, directorul sportiv al dinamoviştilor, a fost surprins de vestea că echipa sa va juca împotriva Astrei marţi, de la ora 20:30, pe GSPTV, faţă de cum era programat iniţial, luni, de la ora 17:00. "Aflu şi eu acum de la voi. Noi n-am cerut să jucăm marţi. Eu am fost informat chiar azi de la LPF că evoluăm contra ploieştenilor luni, de la 5:00 după-amiaza. Aaa, apare şi pe site-ul oficial al Ligii? Aşa o fi, atunci. Jucăm marţi cu Astra şi vineri la Vaslui".

Nae Manea, vicepreşedintele Rapidului, a luat foc, în schimb: "La cite ni s-au iîntîmplat in ultima vreme, nu ne mai mira nimic. E clar ca oamenii de la Dinamo vor sa vada ce facem noi la Brasov. Asta e, mergem inainte. Batem tot pina la final si asteptam ca ei sa se incurce".

În acest moment, Dinamo ocupă ultimul loc de Europa League, la 4 puncte avans în faţa Rapidului. Dinamo mai joacă acasă cu Astra şi în deplasare cu Vaslui, în timp ce giuleştenii mai au meci luni la Braşov, după care acasă cu Bistriţa.

Condescu acuză!

Marin Condescu, preşedintele Pandurilor, acuză şi el, întrucît echipa sa este în lupta pentru retrogradare cu Astra, adversara roş-albilor: "Nu este corect pentru competiţie şi pentru echipe, sînt aceleaşi practici ca înainte de '89. Au mutat meciul ca să ştie ce să facă după întreaga etapă. În mod normal, ultimele două runde trebuiau să se dispute la aceeaşi oră, în aceeaşi zi".

Televiziunea a decis

Adrian Ionescu, ofiţerul de presă al LPF, a precizat: "GSPTV a solicitat decalarea partidei Dinamo - Astra pentru ziua de marţi. Tot din cauza televiziunilor care deţin drepturile TV am mutat şi ultima etapă, era programată vineri, am pus-o sîmbătă".

Constantin Dănilescu, directorul sportiv al dinamoviştilor, a fost surprins de vestea că echipa sa va juca împotriva Astrei marţi, de la ora 20:30, pe GSPTV, faţă de cum era programat ini

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie din București și-a înjunghiat soțul de două ori în decurs de 13 ore. Bărbatul a cerut ajutor după a doua agresiune

HotNews acum 43 minute
O femeie din București a fost reținută după ce şi-a înjunghiat de două ori soţul, la interval de 13 ore, transmite News.ro. Starea bărbatului este critică. atac cu cutitulFoto: blickwinkel / Alamy / Alamy / Profimedia După a doua agresiune, bărbatul

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila / Ce spun oficialii / Armata i-a dat raportul premierului

Mediafax acum 2 ore
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

Parlamentul se reuneşte marţi pentru a marca trecerea a 20 de ani de la aderarea României la NATO

Mediafax acum o ora
Deputaţii şi senatorii se reunesc marţi, 2 aprilie, începând cu ora 15.00, pentru a participa la şedinţa comună convocată pentru a marca trecerea a 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi a 75 de ani de existenţă a NATO, potri

Dosarul Ferma Dacilor: Cornel Dinicu scapă de arestul la domiciliu. Decizia este definitivă

HotNews acum o ora
Cornel Dinicu va fi eliberat sub control judiciar după ce Tribunalul Prahova a respins vineri, printr-o decizie definitivă, solicitarea procurorilor de prelungire a arestului la domiciliu, potrivit deciziei publicate pe portalul justiției. Cornel Di

Premierul libanez a confundat-o pe Giorgia Meloni cu asistenta ei. Filmuleţul în care o întâmpină şi o pupă la scara avionului a devenit viral - VIDEO

News.ro acum o ora
Premierul libanez Najib Mikati a fost victima unei gafe nevinovate miercuri, când a confundat-o pe o asistentă cu prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, şi a pupat-o la scara avionului, unde îşi aştepta oaspetele. Înregistrarea video cu momentul a

Italia: Clipe de groază în telescaun. Pasagerii au fost surprinşi de rafale de vânt de 110 km/h - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Imagini surprinse joi după-amiază în Valle d'Aosta, în Alpii italieni, arată cum pasagerii dintr-o instalaţie de telescaun sunt zguduiţi violent de rafale de vânt extrem de puternice, relatează Le Figaro. Vântul s-a înteţit pe neaşteptate la Breuil-

Erdogan, prima vizită în SUA în mandatul lui Joe Biden

HotNews acum 4 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va efectua o vizită în Statele Unite ale Americii pe 9 mai, a anunţat vineri un responsabil turc din sfera securităţii, scrie Reuters. Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP / Profimedia Va fi prima vizită a lui E

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Ministrul de Interne: Începând de duminică, nu vor mai fi controale la frontierele aeriene şi maritime pentru cei care călătoresc către sau dinspre statele membre Schengen/ La graniţele terestre vor fi în continuare verificate documentele de călătorie

News.ro acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu a anunţat că, începând de duminică, 31 martie, nu vor mai fi controale la frontierele aeriene şi maritime ale ţării noastre pentru persoanele care călătoresc către sau dinspre statele membre ale spaţiului

Vremea

București
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°