Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce ți-e frică nu scapi. Fotograful român BĂTUT ÎN UCRAINA ceruse azil politic, după bătăile de astă iarnă de la Piața Universității

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 15 iunie 2012 ·

Valentin Handro a vrut să emigreze în Austria astă-iarnă, speriat de protestele din București. Prezent la Campionatul European, a rugat niște tineri din Lvov să-l conducă spre stadion, iar pe drum aceștia l-au bătut și i-au furat toți banii. Sursa: Adrian Pîclișan

Fotograful român care a fost bătut şi jefuit în Ucraina, în timpul Campionatului European de Fotbal este timișoreanul Valentin Handro, același care, în februarie, cerea azi politic în Austria, după ce a văzut la televizor amploarea protestelor de stradă din București. După ce Ministerul Afacerilor Externe a confirmat știrea cu românul agresat, identitatea acestuia a fost confirmată de unul din colaboratorii săi timișoreni, Robert Cionca.

Ucrainenii ospitalieri l-au bătut în parc

Incidentul a avut loc zilele trecute în oraşul Lvov, cu câteva ore înainte de începerea meciului Germania - Portugalia. Potrivit poliției ucrainene,

Handro a cerut ajutorul unor localnici, într-o cafenea, pentru a ajunge la stadion. Mai mulţi tineri s-au oferit să îl conducă, dar când au ajuns într-un parc mai puţin circulat, l-au atacat.

Fotograful român a rămas fără bani, echipament de aproape 10.000 de euro, potrivit declarațiilor sale, şi este internat în spital, cu răni uşoare. Deşi a făcut plângere la poliţie, agresorii nu au fost prinşi.

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat știrea. În acest moment timișoreanul nu poate fi contactat, neavând activat roamingul pe telefonul mobil.

Valentin Handro are 37 de ani și este membru în Federația Internațională a Jurnaliștilor. A debutat în 1992, pentru o publicație a grupului Intact, ulterior sa devenit fotograf sportiv și lucrează ca freelancer pentru blogul său jurnalistic, http://inforamapress.wordpress.com/.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedie la Craiova: Un mort și patru răniți după o explozie violentă într-un bloc. O parte din imobil s-a prăbușit

Ziare.com acum 5 ore
O femeie, în vârstă de 52 de ani, a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, după ce o explozie, neurmată de incendiu, s-a produs, miercuri seară, 17 aprilie, într-un bloc din municipiul Craiova, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. "În u

Ucraineanul Lunin răsplăteşte încrederea lui Ancelotti şi o duce pe Real Madrid în semifinalele Ligii Campionilor

Mediafax acum 3 ore
Manchester City – Real Madrid 4-5 (1-1 după 90 de minute, 3-4 la penalty-uri) Trupa lui Ancelotti a marcat repede, prin Rodrygo, după o fază construită în flancul drept prin trei pase. Brazilianul a marcat la a doua încercare, deschizând scorul în m

Corvinul Hunedoara furnizează surpriza sezonului în Cupa României, calificându-se în finală

Press Alert acum 7 ore
Echipa de liga secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat miercuri în finala Cupei României. Hunedorenii au învins în semifinală pe FC Voluntari cu 3-1. Aceștia vor întâlni în finală câștigătoarea celeilalte semifinale dintre Oțelul Galați și Universi

Inundații Dubai: MAE anunță că două grupuri de români sunt blocate pe Aeroportul din Dubai

Wall-Street.ro acum 10 ore
Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe Aeroportul Internaţional Dubai, în contextul fenomenelor meteorologice extreme care afectează teritoriul Emiratelor Arabe Unite, informează MAE, potrivit Agerp

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon: Sesizările au la bază o comunicare defectuoasă / Controlul a vizat doar activitatea administrativă

News.ro acum 11 ore
Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a transmis, miercuri, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon, unde s-au făcut acuzaţii referitoare la mai multe decese cauzate de administrarea defectuoasă a unui medicament în S

VIDEO „Unchiule, mă asculți?” O femeie din Brazilia s-a dus cu un mort la bancă în încercarea a obține un împrumut

HotNews acum 5 ore
O femeie din Brazilia a adus un bărbat de 68 de ani într-un scaun cu rotile la bancă și a încercat să-l facă să semneze pentru un împrumut, dar acesta era mort de câteva ore, a declarat miercuri poliția braziliană, relatează Reuters. Banca BraziliaF

Marcel Ciolacu: Cătălin Cîrstoiu să facă o conferinţă să răspundă la acuzaţii

Mediafax acum 9 ore
„Nu riscăm nimic, nu şi-a depus candidatura”, spune Ciolacu. „În momentul de faţă, eu cred că abordarea cea mai corectă, după ce decizia coaliţiei a fost ca dl. Cîrstoiu să fie candidatul comun, este ca dl. doctor Cătălin Cîrstoiu să facă o conferin

Ministerul Energiei: Susţinem proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României

News.ro acum 7 ore
Oficialii Ministerului Energiei au transmis, miercuri seară, că susţin proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României. Reacţia vine după acuzaţii po

Emisiunile zilei de joi, 18 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Iohannis, la Consiliul European: trebuie să intensificăm şi să urgentăm eforturile coordonate, la nivel european, pe palierul de sprijin militar pentru Ucraina

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, înaintea reuniunii extraordinare a Consiliului European, miercuri la Bruxelles, că trebuie intensificate şi urgentate eforturile coordonate la nivel european „pe palierul de sprijin militar” pentru Ucraina. „Di

Vremea

București
acum

joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

9°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

4°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/15°
Constanta
acum

10°
joi

9°/14°
vin.

7°/11°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
Timisoara
acum

joi

7°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/15°