Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Osul, marele spectacol

Publicat in Jurnalul, marți 6 octombrie 2009 ·

Una dintre inexactităţile care umblă prin telefonul fără fir în rândul populaţiei este aceea care băşcăleşte oasele: "Scheletul este un fel de armătură din pereţi care susţine zidurile, deci osul este un element de rezistenţă, un fel de fier beton din construcţie".

E o totală aiureală această zicere, fiindcă osul este un element viu şi fascinant. Profesor doctor Andrei Firică, întemeietor de şcoală în ortopedie, povesteşte că, lucrând cu ingineri din rezistenţa materialelor şi cu ingineri constructori, dar şi cu mecanici în echipe de proiectare a unor proteze de articulaţii, le-a arătat acestor tehnicieni cum este alcătuit osul. Aceşti ingineri au rămas muţi de uimire în privinţa structurii superbe a oaselor, afirmă reputatul specialist. Osul este cea mai avansată structură care realizează o rezistenţă maximă. Iar spectacolul naşterii de celule osoase şi al morţii unor astfel de celule este uriaş. Profesorul Firică, şeful clinicii de ortopedie de la Spitalul Colentina, ne ajută să înţelegem mai bine spectacolul oaselor.

ADULTUL

În corpul omului există 206 oase, 310 articulaţii şi 439 de muşchi aşezaţi pe oase. Vom analiza mai întâi oasele omului adult. Extremele oaselor lungi sunt construite precum bureţii. Sunt structuri osoase care închid în ele lichid. Această alcătuire este perfect adaptată pentru presiunea exercitată pe extremităţile oaselor. Între extremităţile oaselor există canalul lung al osului, numit diafiză, care este supus tensiunilor de îndoire, de răsucire, supus unor combinaţii de diverse tensiuni. Osul este construit sub forma unui tub, care are în interior măduvă, vase şi nervi. Forma de tub a osului e cea mai rezistentă. Peretele acestui tub al osului este sofisticat, căci în grosimea acestui perete există sute şi mii de tuburi mici. Fiecare tubuleţ este format din lamele aşezate ca bulbii de ceapă. Toate aceste tu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre vizita în Qatar: Avem în vedere atragerea de investiţii în valoare de 15 mld. euro

Mediafax acum 2 ore
Vizita de lucru în Statul Qatar are loc în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024. De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţilor de români din Qatar. „Statul Qatar este un partener comercial important al Rom

VIDEO Incendiu masiv în centrul capitalei daneze: Clădirea bursei din Copenhaga, veche de patru secole, a fost distrusă de flăcări

HotNews acum 56 minute
Clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de un incendiu, transmite BBC. Børsen, clădire dinn secolul al XVII-lea, este una dintre cele mai vechi din oraș. bursa StockholmFoto: courtesy of Alex Dinescu Trecăt

Iranul şi-a închis instalaţiile nucleare în ziua atacului în Israel

News.ro acum 2 ore
Iranul şi-a închis instalaţiile nucleare duminică, în ziua atacului în Israel, a anunţat directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi, relatează AFP. Într-o conferinţă de presă, în marja unei reuniuni a Consiliului de S

Premier Energy finalizează preluarea CEZ Vânzare, un furnizor de energie cu 1,2 milioane de clienți / Ce se întâmplă cu acești consumatori

HotNews acum 25 minute
Premier Energy anunță finalizarea achiziției CEZ Vânzare, un furnizor de electricitate și gaze cu un portofoliu de 1,2 milioane de clienți, care își schimbă denumirea în Premium Energy Vânzare. Tranzacția și schimbarea proprietarului nu au niciun im

Aluminiul, cuprul și nichelul se scumpesc după ce SUA și Marea Britanie au interzis importul acestor metale din Rusia

Ziare.com acum 54 minute
Prețul aluminiului, nichelului şi cuprului a crescut la London Metal Exchange (LME), după ce Statele Unite şi Regatul Unit au interzis importul acestor metale de origine rusă, în cadrul sancţiunilor menite să conducă la scăderea veniturilor Rusiei,

Băncile europene vor să fie desemnate de UE drept sector strategic

Adevarul acum o ora
Băncile europene au făcut un apel către Uniunea Europeană pentru a le desemna drept unul din sectoarele de importanţă "strategică", avertizând că în joc este competitivitatea lor şi viitorul blocului comunitar, transmite Reuters.

VIDEO Federația de Fotbal prezintă imnul României pentru EURO 2024 / Cântă: Smiley, Andreea Esca, Andra, Pavel Bartoș, Theo Rose și Irina Rimes

G4Media acum 59 minute
”Visăm Împreună” este imnul oficial al echipei naționale pentru EURO 2024, iar FRF a prezentat marți videoclipul melodiei care îi va însoți pe tricolori la competiția din acest an. Piesa “Visăm Împreună”, lansată special pentru acest moment de casa

Video Incendiu devastator la vechea bursă din Copenhaga

Mediafax acum 38 minute
Clădirea emblematică, datând din 1625, cuprinsă de un incendiu masiv, în timp ce turnul său caracteristic se prăbuşeşte. Eforturile de stingere a incendiului împiedicate de schelele exterioare, iar temerile se adâncesc în legătură cu extinderea focu

Percheziţii ale procurorilor DIICOT Timişoara, în Arad, la o firmă care se ocupă cu importul de deşeuri

News.ro acum o ora
Procurorii DIICOT Timişoara şi poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminaşităţii Organizate fac marţi dimineaţă mai multe percheziţii la sediul unei firme din Arad care se ocupă cu importul de deşeuri din vestul Europei, precum şi la mai multe

Miliarde de lei au ajuns în județul Timiș. Alfred Simonis: “La București trebuie să impui respect”

Press Alert acum 2 ore
Mai bine de 30 de ani, Timișul și Timișoara au fost văduvite de investiții din fonduri guvernamentale, cel mai important județ al țării fiind mereu la coada listei banilor. Această abordare a început să se schimbe după ce Marcel Ciolacu a devenit pr

Vremea

București
acum

22°
mar.

18°/30°
mie.

12°/22°
joi

8°/11°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

17°
mar.

14°/29°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

3°/13°
Constanta
acum

23°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

10°/15°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

8°/25°
mie.

6°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

17°
mar.

7°/27°
mie.

6°/11°
joi

6°/13°
vin.

3°/12°