Medicii spun că alimentaţia din aceste zile trebuie să fie echilibrată, iar cuvântul de ordine este “moderaţie”, și vă dau câteva sfaturi simple care vă pot ajuta să petreceţi cu bine aceste sărbători.
Ouăle trebuie consumate în cantităţi limitate, nu mai mult de două pe zi (datorită cantităţii mari de colesterol din gălbenuş), alături de legume proaspete de sezon.
Carnea de miel (drob, friptură, etc.) să fie consumată în porţii rezonabile, cu o bogată garnitură de legume: salată verde, salată de crudităţi, broccoli/conopidă, ciuperci, fasole verde, evitând pe cât posibil garniturile de cartofi, orez sau paste.
Puteţi înlocui carnea de miel cu peşte şi/sau pui, care sunt mai uşor digerabile.
Alimentele (carnea şi chiar legumele) să fie gătite, de preferinţă, la cuptor sau grătar, evitând prăjeala în grăsime (untură, ulei, etc.).
Dulciurile aduc un aport considerabil de calorii, de aceea trebuie consumate în canţităţi foarte reduse. Nevoia de dulce care apare după masă , poate fi potolită cu o salată de fructe, dar fără frişcă sau alte sosuri dulci. Atenţie la ciocolată: un ou de ciocolată, de exemplu, are circa 500 de kcal şi 32 g de lipide!!
Alcoolul în exces, constituie, de asemenea, o abatere frecvent întâlnită cu prilejul sărbătorilor, la noi, ducând la apariţia stării de ebrietate, însoţită sau nu de tulburări digestive, cardiace, etc. Se recomandă, aşadar, un consum responsabil, moderat, inclusiv la cafea şi tutun!
După o masă bogată este bine să facem mişcare şi nu să ne aşezăm în faţa televizorului sau să dormim. De asemenea, dacă masa durează mai multe ore, se recomandă pauze mai lungi între feluri, timp în care se pot face plimbări în aer liber sau alte activităţi fizice.
”Nu în ultimul rând, recomandăm respectarea regulilor de igienă, pentru a preveni toxiinfecţiile alim