Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Cerbul de Aur” ramane la Brasov

Publicat in Transilvania Expres, vineri 3 iunie 2005

Organizarea Editiei 2005 a Festivalului International “Cerbul de Aur” este incerta in momentul de fata atat in privinta perioadei, cat si a locatiei din Brasov unde se va amenaja arena si scena. Oficialii TVR au anuntat pentru moment, dar fara a da alte detalii, ca programarea festivalului in intervalul de la sfarsitul lui iulie-inceputul lui august a picat, optandu-se pentru toamna. Motivatia a fost ca artistii straini care vor da recitaluri au ocupata intreaga perioada de vara cu turnee sau concerte prestabilite, iar o programare la “Cerb” ar costa foarte mult.

In ceea ce priveste locatia, pe care reprezentantii TVR o doresc in Piata Sfatului, aceasta s-ar putea muta pe noua arena de la Liceul Sportiv, edilii Brasovului apreciind ca degradarea pietei in timpul festivalului implica anual fonduri foarte mari. Astfel, la un moment dat a existat zvonul ca daca autoritatile brasovene nu accepta varianta Piata Sfatului, atunci festivalul va fi mutat la Bucuresti.

Prefectul Aurelian Danu a sustinut ieri ca nu are detalii privind organizarea editiei din acest an a “Cerbului de Aur”, deoarece inca nu a reusit sa poarte nici o discutie cu reprezentantii TVR. “Stiu, insa, ca festivalul se va desfasura la Brasov si ca este in discutie unde se va afla locatia. Intr-o saptamana-doua sper sa incepem discutiile privind pregatirile care trebuie facute”.

Presedintele Consiliului Judetean Brasov a sustinut ca pe 25 iunie va avea loc pe arena de la Liceul Sportiv un concert al trupei rock “Europe”, moment cand oficiali ai TVR vor veni pentru a stabili daca amplasamentul se preteaza la organizarea “Cerbului” din punct de vedere al spatiului si al acusticii.

Incercarile noastre de a o contacta ieri pe directoarea de anul trecut a festivalului, Irina Radu, precum si pe adjuncta acesteia, Iuliana Marciuc, au esuat, ambele avand telefonul inchis sau nedorind sa

Articolul in Transilvania Expres >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 6 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 6 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 12 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 7 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 11 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Fraţii Maior, la start în a doua etapă din Campionatul Mondial de Raliuri

Mediafax acum 47 minute
La nici o săptămână după ce colegii lor de la Napoca Rally Academy au scris istorie pentru automobilismul sportiv românesc, Simone Tempestini şi Sergiu Itu câştigând etapa europeană din Ungaria, Norbert şi Francesca au avut un start bun în competiţi

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 11 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 10 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 8 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Vremea

București
acum

vin.

5°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

5°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°