Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anticomunismul, faza pe lustraţie. De ce e posibil să fie România incurabilă

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

După douăzeci de ani de amnezii şi tergiversări, Legea lustraţiei se află faţă în faţă cu prima oportunitate reală de adoptare: Camera Deputaţilor a acceptat să introducă proiectul pe ordinea de zi şi să-l voteze cu prioritate. Lustraţia promite zece ani de funcţii publice eliberate de activiştii şi călăii dictaturii comuniste reconvertiţi în promotori şi reprezentanţi ai democraţiei postdecembriste. Cele două decenii puse între 1990 şi 2010, plus o serie de argumente juridice, ridică însă o întrebare: nu cumva e prea târziu?

La mijlocul săptămânii, vestea s-a rostogolit neaşteptat: preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi-a asumat data de 20 mai 2010 ca termen limită pentru votarea în legislativ a proiectului lustraţiei. Primul efect: a 78-a zi de greva foamei a fost şi ultima pentru Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie şi omul decisiv din spatele procesului de convingere a autorităţilor române de oportunitatea iniţiativei.

SUMARUL ARTICOLULUI Anticomunismul, faza pe lustraţie. De ce e posibil să fie România incurabilăCum a votat Dan Voiculescu în 2006 proiectul care-l poate marginaliza pentru zece aniCum a votat Dan Voiculescu în 2006 proiectul care-l poate marginaliza pentru zece ani

Povestea e mai veche şi aţi mai citit-o în presa centrală: revoluţionarul Mărieş se afla de unsprezece săptămâni în greva foamei, pentru că doar această ultimă formă de protest mai rămăsese la îndemână pentru a forţa autorităţile să elibereze copii după cele mai sensibile dosare ale României postdecembriste: ale Revoluţiei şi ale mineriadei din iunie ‘90.

La capătul celor 78 de zile de greva foamei, sute de mii de file conţinând rechizitorii, declaraţii şi rezoluţii juridice au poposit deja în sediul Asociaţiei 21 Decembrie. La începutul lui martie, Teodor Mărieş declara că va renunţa la protest doar în momentul în

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Imagini din dronă cu Rafinăria Petromidia Năvodari după explozie! (GALETRIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
O explozie neurmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor

MApN: Elemente ale unei posibile drone, identificate în Insula Mare a Brăilei

Mediafax acum 40 minute
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a transmis, vineri, că elemente ale unei posibile drone au fost identificate în Insula Mare a Brăilei. Informaţiile vin după imaginile filmate de localnici. Potrivit MApN, joi seara au fost identificate fragmente

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 2 ore
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Autorităţile moldoveneşti anunţă că trei explozii au avut loc în apropierea graniţei cu Ucraina

Mediafax acum o ora
Autorităţile din Republica Moldova spun că trei explozii puternice au fost auzite în apropierea graniţei cu Ucraina. Exploziile s-au produs în noaptea de joi spre vineri. Nu au fost intrări neautorizate în spaţiul aerian moldovenesc, au mai transmis

Inspector din cadrul ITM Buzău, reținut pentru luare de mită. A primit gratuit combustibil de la o societate pe care o verifica după un accident de muncă mortal

HotNews acum 53 minute
Inspectorul a emis un verdict favorabil societățiile pe care o controla în urma anchetei deschise după moartea unui angajat la o exploatație forestieră în vara lui 2023. La schimb, el a alimentat gratuit cu carburant de la un alt punct de lucru al s

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum 3 ore
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

Ciolacu: Vă asigur că avem un plan pentru ca, până la sfârşitul anului, să avem o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru / Trebuie însă ca interesul naţional să primeze în faţa orgoliilor politice, nnimic nu se poate construi atunci când este haos

News.ro acum 9 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la inaugurarea noului terminal al Aeroportului Timişoara, că dă asigurări că că avem un plan pentru ca, până la sfârşitul anului, să avem o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru, dar, pentru ca

În weekend România trece la ora de vară! Când se dă ceasul cu o oră înainte

Ziua Constanta acum 2 ore
România trece la ora de vară în acest weekend, moment în care ceasurile românilor vor fi date înainte cu o oră. Astfel, în noaptea de 30 spre 31 martie 2024 ora 03:00 va deveni ora 04:00.31 martie, ultima duminică a lunii va fi cea mai scurtă zi a a

Vremea

București
acum

21°
vin.

11°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

17°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale