Mesajul a fost trimis. Multumesc!

HUNEDOARA: Patrimoniul românesc se află în starea actuală pentru că în România nu există voluntariat

Publicat in Adevarul, joi 23 iulie 2009 ·

Cetăţile dacice de pe tărâm hunedorean, dar şi la alte monumente istorice din ţară au nevoie de voluntari pentru a fi restaurate.

,,În Occident există o mare mişcare a voluntariatului, voluntariat făcut cu seriozitate. La noi, pur şi simplu nu se poate vorbi despre această noţiune. De spus, spunem multe, dar nu facem nimic”, a declarat prof. univ. dr. Gheorghe Mândrescu, de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, prezent, astăzi, în oraşul de la poalele Cetăţii în cadrul Şcolii de Vară pentru Dialog Intercultural ,,Diva Deva”. În plus, acesta a oferit exemplul Franţei, unde peste 50 de castele au fost renovate şi redate comunităţilor locale cu ajutorul voluntariatului. În România nu există astfel de cazuri. Discuţiile vor continua pe parcursul întregii zile, la cea de a treia ediţie a Festivalului pentru Dialog Intercultural fiind prezenţi o serie de personalităţi marcante din ţară, dar şi de peste hotare. Printre acestea se numără profesori universitari din Italia, Franţa şi Cehia. În următoarele două zile, conferinţele programate se vor desfăşura în locuri cheie ale judeţului, mai precis la Sarmisegetuza, Densuş, Costeşti şi Grădişte.

Citeşte şi:

Istoria Transilvaniei se rescrie la poalele Cetăţii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ginecolog prins luând mită 900 de lei pentru o cezariană

Mediafax acum 3 ore
DGA Giurgiu a prins, marţi, în flagrant un medic ginecolog din Spitalul Judeţean Giurgiu. Ginecologul a pretins şi primit 900 de lei de la aparţinătorul unei paciente, din care 700 lei pentru sine şi 200 lei pentru alte persoane de la secţia de gine

Tramvaiele nu circulă pe şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală, după un accident între o ambulanţă şi un tramvai

G4Media acum o ora
Circulaţia tramvaielor pe ambele sensuri, pe şoseaua Ştefan cel Mare, este blocată, după un accident între un tramvai şi o ambulanţă din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Călăraşi, transmite Agerpres. „Ambulanţa transporta un pacient către Sp

Taxă de intrare de 5 euro impusă de autoritățile din VENEȚIA. De când vor plăti turiștii pentru a vizita orașul

Gandul acum 43 minute
Veneția introduce taxa de intrare de 5 euro pentru turiști în weekenduri. Măsura intră în vigoare începând de joi, 25 aprilie. Autoritățile susțin că, prin introducerea acestei taxe, urmăresc să reducă aglomerația în oraș. Taxa de intrare în Veneția

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Adevarul acum 37 minute
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o o

Buzău: Peste 400 de membri ai filialei AUR Nehoiu au trecut la PNL / Ce i-a nemulţumit

News.ro acum o ora
Peste 400 de membri ai filialei AUR din oraşul Nehoiu, judeţul Buzău, au părăsit formaţiunea politică şi au migrat către PNL Buzău, filială condusă de fostul deputat Adrian Mocanu, nemulţumiţi că organizaţia nu a fost reprezentată pe lista de consil

Avertismentul Amnesty International: Ordinea mondială realizată după 1945 este „pe punctul să se prăbușească”

HotNews acum o ora
Ordinea mondială construită după 1945 este „pe punctul să se prăbușească”, a avertizat Amnesty International, care și-a publicat miercuri raportul anual privind drepturile omului, cunoscutul ONG criticând atât Israelul și Statele Unite, cât și Rusia

Gabriela Szabo, ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2024 (P)

Timpolis acum 30 minute
Mihai Covaliu, Gabriela Szabo şi Marilen Pirtea. Foto: UVT Universitatea de Vest din Timișoara, în calitate de organizator al competiției internaționale UVT Liberty Marathon, eveniment ajuns la cea de-a șaptea ediție, anunţă că ambasadoarea ediției

Urme ale virusului gripei aviare H5N1 au fost găsite în lapte pasteurizat, în Statele Unite ale Americii

News.ro acum 3 ore
Urme ale virusului H5N1 au fost detectate în SUA în lapte de vacă pasteurizat, au anunţat marţi autorităţile americane, adăugând că este puţin probabil, totuşi, să existe un risc pentru sănătatea umană, relatează AFP. În urma unei vaste verificări n

Mașină cuprinsă de flăcări în curtea unei societăți comerciale. Cauza probabilă a incendiului VIDEO

Ziare.com acum 37 minute
ISU Arad au anunțat că o maşină a fost distrusă, miercuri, 24 aprilie, într-un incendiu care a izbucnit în curtea unei societăţi comerciale din Arad. Focul a pornit de la scântei provenite de la un utilaj din apropiere. „Incendiul izbucnit la un aut

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Invitat Dănuț Lupu, fost jucător în „Ștefan cel Mare”, în prezent team-manager la ACS FC Dinamo

Gandul acum o ora
Miercuri, 24 aprilie, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, își va consuma, cu începere de la ora 21, o nouă ediție. Dănuț Lupu, fost jucător în „Ștefan cel Mare”, înainte și după Revo

Vremea

București
acum

17°
mie.

8°/20°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/21°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

12°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°