Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Torţionarul Clujului: Mihai Patriciu. A scăpat ca prin minune de „ghilotina" lui Stalin, graţie „blândeţei“ lui Gheorghe Gheorghiu-Dej

Publicat in Adevarul, miercuri 6 martie 2013 ·

Mihai Patriciu a fost unul dintre cei mai odioşi criminali din perioada comunistă. Un fost şef al Securităţii din Clu, din cauza căruia şi-au găsit sfârşitul zeci de oameni. A murit în 1996 şi a avut o bătrâneţe liniştită fără a fi tras la răspundere pentru suferinţele produse.

Mihai Patriciu (19 ianuarie 1909 - 1996) s-a numărat printre liderii comunismului care au adus sfârşitul multor oameni. Evreu la origine (născut la 19 ianuarie 1909, în Năsăud, pe numele său real Grünsperger sau, după unele opinii, Weiss), a lucrat o vreme ca pălărier în localitate. A aderat timpuriu la PCR, activând în ilegalitate.

Înainte să ajungă colonel de securitate, el a luptat ca voluntar în războiul civil din Spania alături de Valter Roman, Mihai Burcă şi Mihail Florescu în detaşamentul „Ana Pauker“.

După victoria lui Franco, s-a refugiat, alături de ceilalţi luptători, în Franţa, unde a fost închis în lagărele Gurs şi Argèles-sur-Mer.

În aprilie 1941 a evadat din lagăr împreună cu mai mulţi comunişti români, viitori lideri ai partidului şi ofiţeri superiori de Securitate (Constantin Doncea, Mihail Florescu, Valter Roman, Konrad Adorian, Wilhelm Einhorn ş.a.).

Dacă unii dintre aceştia au luat drumul Moscovei, întorcându-se în ţară cu Ana Pauker, Patriciu a ajuns la Paris, de unde a fost încadrat în rezistenţa comunistă franceză.

A luptat contra naziştilor până în 1944, când a revenit în România împreună cu Mihail Florescu (Iancu Iacobi), viitorul şef al Direcţiei Propagandă a Armatei şi ministru al Industriei Chimice timp de peste 20 de ani.

În 1938 intră în Partidul Comunist din România. A lucrat ca inspector general la Regionala Cluj a Siguranţei (1944-1948, iar în 1955 a fost numit director al Uzinei Metalurgice Reşiţa.

Printre cei ucişi de asasinul securest Patriciu se numără şi 13 luptători din rezistenţa anticomunistă, care "au dis

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila / Ce spun oficialii / Armata i-a dat raportul premierului

Mediafax acum 43 minute
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Ciolacu a discutat cu Armata despre drona căzută la Brăila: Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima

Mediafax acum o ora
„Acum câteva minute am discutat cu ministrul Apărării. De aseară s-a închis perimetrul şi se desfăşoară o anchetă. Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima. Nu a pus viaţa în pericol nimănui. (...) Momentan nu avem victime şi nu sunt astfel de proble

Italia: Clipe de groază în telescaun. Pasagerii au fost surprinşi de rafale de vânt de 110 km/h - VIDEO

News.ro acum o ora
Imagini surprinse joi după-amiază în Valle d'Aosta, în Alpii italieni, arată cum pasagerii dintr-o instalaţie de telescaun sunt zguduiţi violent de rafale de vânt extrem de puternice, relatează Le Figaro. Vântul s-a înteţit pe neaşteptate la Breuil-

Drulă: Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă veniţi să explicaţi cum e posibil ca o dronă militară să se plimbe fără a fi detectată în spaţiul aerian al României

News.ro acum o ora
Liderul USR Cătălin Drulă a declarat, după anunţul Ministerului Apărării privitor la descoperirea unor elemente de dronă în Insula Mare a Brăilei, că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să explice de ce nu există apărare antiaeriană în zonă, în co

A distrus mareșalul Antonescu Masoneria? Informații noi despre atitudinea anti-masonică în cel mai recent număr Evenimentul Istoric

Capital acum 4 ore
Lună de lună, revista Evenimentul Istoric oferă cititorilor săi documente autentice, studii și interviuri exclusive, abordând teme captivante din istoria recentă, atât națională, cât și internațională. În numărul său cel mai recent, revista prezintă

Strabag a finalizat noul terminal al Aeroportului din Iași, care devine al doilea cel mai mare din țară

Wall-Street.ro acum 4 ore
Grupul Strabag a finalizat contrucția terminalului T4 al Aeroportului Internațional Iași, care devine al doilea cel mai mare aeroport din țară, la timp pentru startul zborurilor în spațiul aerian Schengen. se arată într-un comunicat al constructorul

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 5 ore
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Vremea

București
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

21°
vin.

9°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°