Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce avere are „şeful banilor“. Isărescu şi-a luat apartament în Bucureşti ca să nu mai rămână înzăpezit în drum spre casa din Snagov

Publicat in Adevarul, marți 6 august 2013 ·

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale, şi-a cumpărat anul trecut un apartament de 300.000 de euro, mai deţine două case la Snagov şi în Vâlcea, iar în conturi a strâns peste 150.000 de euro.

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), ne-a obişnuit ca la fiecare ieşire publică să ne ofere sfaturi privind administrarea finanţelor personale. Să nu ne împrumutăm în valute exotice, ci în moneda în care ne obţinem veniturile, să nu ne ţinem ouăle în acelaşi coş, sunt doar două dintre ele. Dar cum îşi administrează şeful BNR finanţele şi în ce investeşte? Din ultima declaraţie de avere postată pe site-ul instituţiei reiese că guvernatorul şi-a cumpărat în 2012 o locuinţă în centrul Capitalei.

Este vorba de un apartament de 127 de metri pătraţi, cu living, două dormitoare, două terase şi două locuri de parcare, situat în zona Arcului de Triumf, în complexul rezidenţial Alia. Pentru a achiziţiona locuinţa, guvernatorul a plătit un avans de 50%, adică aproape 700.000 de lei (150.000 de euro) şi a contractat de la UniCredit Ţiriac Bank un credit de 700.000 de lei.

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, spune că Mugur Isărescu a procedat exact aşa cum le recomandă şi românilor: a dat un avans mare şi a contractat un credit în lei. Împrumutul a fost contractat pe o perioadă de doi ani, adică ajunge la scadenţă în 2014, din care a mai rămas de rambursat 421.319 lei. Rata lunară pe care guvernatorul Isărescu o are de plătit băncii depăşeşte 30.000 de lei. „El a luat un credit pe termen scurt pentru că nu vrea să plătească din pensie, ci din salariu. În plus, are o afacere care merge foarte bine. Fiecare îşi alege perioada de creditare în funcţie de capacitatea de plată“, a explicat Vasilescu, pentru „Adevărul“.

Am putea spune că şeful BNR a pariat pe imobiliare în 2012, însă consilierul său spune

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANPC verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein / Comisarii instituţiei îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze înainte de achiziţia unui produs

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, marţi, că verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein, iar comisarii instituţiei îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze cu atenţie înainte de achiziţia unui produs. AN

Lista medicamentelor compensate și gratuite, extinsă cu 28 de molecule noi pentru tratarea bolilor cronice

HotNews acum 2 ore
​Ministerul Sănătății a anunțat, marți, introducerea a 28 de noi molecule pe lista medicamentelor compensate și gratuite pentru tratarea bolilor cronice. Actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024. Me

Firea intră în cursa electorală: Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună

Mediafax acum 6 ore
Gabriela Firea şi-a anunţat intrarea în cursa electorală. Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, a transmis, marţi, Firea. Coaliţia PSD-PNL a decis să retragă candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu şi propune candidaţi

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 3 ore
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum 2 ore
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

Sebastian Burduja: Candidez pentru Primăria Capitalei pentru că vreau ca bucureştenii, pentru prima dată după mulţi ani, să nu mai fie forţaţi să aleagă răul cel mai mic

News.ro acum o ora
Liderul PNL Bucureşti Sebastian Burduja a declarat, referitor la nominalizarea de către liberali pentru a candida la Primăria Capitalei, că bucureştenii merită un model liberal de administraţiei şi a adăugat că are un plan pentru „Bucureştiul Viitor

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

ONU solicită o anchetă internaţională asupra gropilor comune descoperite în spitalele din Fâşia Gaza

G4Media acum o ora
ONU a cerut marţi o anchetă internaţională asupra gropilor comune descoperite în principalele două spitale din Fâşia Gaza, subliniind necesitatea unei anchete independente în faţa actualului „climat de impunitate”, relatează AFP şi Reuters. Înaltul

Grindeanu: Pas important pentru construcţia unei noi autostrăzi: Alternativa Techirghiol

Mediafax acum o ora
CNAIR a transmis, marţi, la ANAP, documentaţia de atribuire a contractului pentru proiectarea şi execuţia acestei autostrăzi, care prevede o perioadă de realizare de 48 de luni (12 luni proiectare şi 36 de luni execuţie). Noua autostradă va asigura,

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/10°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

7°/16°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/12°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

3°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

12°
mar.

5°/17°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°