TIMIŞOARA. Consiliul local le interzice proprietarilor de clădiri monument istoric să mai monteze ferestre cu tâmplărie PVC. Sursa: Adi Pîclișan
Administraţia locală din Timişoara vrea să le interzică proprietarilor din zonele istorice ale oraşului să-şi monteze la ferestre tâmplărie din PVC. Decizia îi aparţine primarului Gheorghe Ciuhandu, la recomandarea nemţilor de la GZT, şi va fi votată în următoarea şedinţă a consiliului local, din 28 aprilie.
Coodonatorul proiectului GTZ la Timişoara, Jochen Gauly, spune că hotărârea de consiliu local îi vizează pe proprietarii apartamentelor din cartierele vechi: Cetate, Iosefin şi Fabric. Până la sfârşitul lunii viitoare, timişorenii vor primi de la elevi informaţii despre importanţa tâmplăriei din lemn în cazul clădirilor momument istoric. „În zonele istorice ale Timişoarei se păstreaza o multitudine de ferestre istorice, în special la clădirile executate în jurul anilor 1900. Din păcate, în ultimii ani acestea au fost înlocuite cu ferestre cu rame din material plastic.
Acestea nu numai că alterează aspectul decorativ al faţadelor, ci montarea lor duce deseori la îndepărtarea unor elemente decorative iniţiale din jurul golurilor ferestrelor. Grav este că din cauza etanşeităţii lor mult mai mari decât cea a ferestrelor istorice, nu mai are loc schimbul adecvat de aer, cel care duce la evacuarea umidităţii din interior, şi de aceea, pe pereţi pot apărea urme de mucegai”, explică primarul Gheorghe Ciuhandu.
Aparatele de aer condiţionat, izgonite de pe faţade
„Ideea nu este rea, însă ce ne facem noi, cei care am investit în ferestre noi şi am luat terermopane albe, pentru că nimeni nu ne-a spus că nu e voie”, se întreabă Maria Georgescu, o locatară din zona istorică a oraşului. În replică, autorităţile locale spun că în următoarea şedinţă de consiliu se va discut